Munții Carpați pot fi observați de pe clădirile înalte din București, fiind surprinși de fotografi și nu numai în fotografiile postate pe diferite rețele de socializare. Potrivit specialiștilor, fenomenul este unul rar și apare în sezonul rece, iar acesta se datorează densității aerului și lipsei norilor. Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO.
„E o situaţie specială, munţii cumva se reflectă din aerul rece. Când aerul este foarte dens, se poate vedea refracţia”, spune Mihai Tinu, conform mediafax.ro. De altfel, munții au mai fost vizibili din mai multe zone din București și în alți ani.
Carpații devin ușor de observat toamna sau iarna, din cauza unui efect de lupă care mărește orizontul. Fotograful Dan Mihai Bălănescu, unul dintre cei care au pus mâna imediat pe aparatul de fotografiat atunci când au văzut fenomenul atmosferic, a povestit, anii trecuți, cum a fost surprins de munții care cuprindeau cerul. „Mă întorceam de la Ploieşti şi i-am tot văzut în oglinda retrovizoare… ceea ce m-a facut să alerg către Inter, deoarece nimeni nu i-a mai prins într-o imagine din centrul Bucureştiului de unde se poate vedea Piaţa Romană şi Bulevardul Magheru”, a spus fotograful.
Potrivit geografilor, acest lucru nu se întâplă des, dar acest lucru e posibil atunci când aerul este curat. Mai exact, după cum a explicat lectorul universitar la Facultatea de Geologie din cadrul Universității din București, Cornel Tudose, într-un articol publicat pe obiectiv.info, în 2014, fenomenul se întâmplă din cauza atmosferei rarefiate și a razelor de soare, ce creează un efect de lupă care mărește, astfel aducând munții mai aproape.
„Fenomenul se petrece de obicei toamna şi iarna (…) Munţii se pot observa în special după răsăritul soarelui, dar şi în timpul zilei, în condiţiile unei evapotranspiraţii reduse, cauzată de temperaturile scăzute”, a completat acesta.