O femeie a fost găsită moartă în Marea Neagră, în stațiunea Mangalia. Conform datelor furnizate de IPJ Constanța, trupui acesteia a fost adus la mal, marți (7 august). Victima nu a fost identificată, dar, potrivit autorităților, este vorba de o femeie în vârstă de 65-70 de ani. O persoană a observat cadavrul plutind în apă, apoi a făcut un apel de urgență la ora 02:00 dimineața. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele tragediei.
În acest an, a fost alertă în sudul literalului. Salvamarii încearcă să-i salveze, dar oamenii ignoră pericolul și se avântă în mare. Doi turițti și-au pierdut viața, fiind trași de curenți în larg, iar un altul, în vârstă de 75 de ani, a dispărut la Eforie, fiind găsit ulterir decedat, la o zi distanță. Aceeași soartă a avut-o și un bărbat de 60 de ani, care a fost zărit de doi oameni, pe plaja din Eforie. Salvamarii au intrat în mare ca să-l salveze.
Cu greu, aceștia au reușit să ajungă la el din cauza curenților. Bărbatul a fost dus la mal, iar echipajele de salvare au încercat să-l resusciteze, însă în zadar.
Din cauza ignoranței oamenilor, aproape toți sfârșesc așa. Un alt turist a avut parte de aceeași tragedie, intrând în apă după geamandură. Martorii spun că au încercat să-l avertizeze. ”A intrat în apă după geamandură. Am început să strigăm la el să nu mai între, să se deie înapoi, dar l-a luat curentul şi nu am putut să sărim după el. Au fost valurile foarte mari”, declară un martor al nefericitului eveniment.
Sorin Mirea, care face parte din serviciul salvamar Eforie Nord spune că mereu îi avertizează pe aceștia, dar că mereu sunt ignorați din cauza distracției și entuziasmului de a fi la mare. ”Curenţii sunt foarte puternici. Lumea nu ne ascultă, depăşesc balizele, pur şi simplu ne ignoră. Se pare că distracţia e mai importantă decât viaţa.”, declară Sorin.
De asemenea, un alt coleg de-al său susține cele spuse de Sorin Mirea. ”Le spunem să nu intre, înţeleg cinci minute, după aceea se duc înapoi în apă. Nu avem o putere atât de mare încât să-i facem să înţeleagă că viaţa lor este în pericol”, declară Ionuț Radu, serviciul salvamar Eforie Nord.
De altfel, Cosmin Iordache, membru al serviciului salvamar Efori Nord, admite că ei sunt pregătiți pentru orice întâmplare. ”În loc de o victimă, putem avea două noi. Suntem aici şi ştim ce avem de făcut”, spune Cosmin.
Toți salvamarii sunt de acord cu faptul că nu duc doar o luptă, încercând să salveze victimele Mării Negre, ci și cu turiștii. ”Lumea nu respectă nicio regulă, nu vrea să ţină cont de nimic – pentru că e în vacanţă şi e la mare. După un băiat de 19 ani am fluierat zilele trecute 10 minute să iasă din apă. Nici nu voia să audă.
Evident că era să se înece şi abia am reuşit să-l scoatem dintre ape, eu cu un coleg. Am scos din turist două pungi cu apă, atâta înghiţise. Şi este doar un caz dintre miile pe care le avem, salvat cu ce efort… August o să fie teroare pentru noi, turiştii vor să se distreze şi atât, cu orice preţ”, spune salvamarul la Eforie,George Cătălin Cojocaru, citat de adevărul. Acesta vine și cu o soluție pentru a-i ține sub control pe mult prea curajoții turiști.”Vrem o lege prin care să-i putem amenda pe cei care nu respectă indicaţiile salvamarilor. Mulţi oameni ar fi salvaţi”, declară tot acesta. În cazul femeii găsită moartă în Marea Neagră, autoritățile competente au deschis o anchetă.