Facebook lansează Hobbi. Ce vor putea face utilizatorii rețelei sociale cu această aplicație

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
14/02/2020, 12:50
Facebook lansează Hobbi. Ce vor putea face utilizatorii rețelei sociale cu această aplicație
Facebook lansează Hobbi. Sursa foto: hepta.ro

Apariție nouă de la Facebook! Gigantul american vine cu o nouă aplicație, care cu siguranță va deveni foarte populară printre internauții cu pasiuni. Hobbi este o aplicaţie pentru documentarea proiectelor personale.

Facebook lansează Hobbi

Hobbi este produsul NPE Team, divizie din cadrul Facebook care are rolul de a crea servicii şi aplicaţii noi, pentru a vedea ce „prinde” la utilizatori în zona de socializare.

Noua aplicație Facebook îi ajută pe utulizatori să-şi documenteze pasiunile. Fie că vorbim despre gătit, grădinărit, desen sau alte pasiuni, utilizatorul va avea posibilitatea şi își facă publice opțiunile și pasiunile publicând poze şi filmări.

Hobbi are doar funcţii de editare şi organizare

Practic, orice poate intra în categoria hobby. Momentan, Hobbi are doar funcţii de editare şi organizare a conţinutului și este lipsită de alte facilităţi sociale, dincolo de opţiunea share, care trimite creaţiile pe Facebook sau alte reţele.

Opţiunile de editare sunt foarte simple, existând mai puţine instrumente chiar și decât la funcţia Story din Instagram, spre exemplu.

Aplicația Facebook vine cu aproape o lună mai târziu decât cea lansată de Google. Tangi vizează aceeaşi nişă, respectiv zona de hobby-uri şi creativitate a utilizatorilor.

Facebook a lansat recent o aplicație de dating, care însă nu este disponibilă, momentan, în România. Aceasta se găsește doar ăn 20 de țări și atacă direct faimoasa Tinder.

Utilizatorii Facebook, cu vârste de cel puin 18 ani, din statele în care este disponibil noul serviciu pot să se înscrie în Facebook Dating și să-și creeze un profil de întâlniri, separat de profilul principal, dacă au descărcată cea mai nouă versiune a aplicației de mobil Facebook.

Utilizatorul primește sugestii de persoane care s-au înscris și le este la rândul lui sugerat acestora, pentru eventuale întâlniri. Oamenii sunt aduși împreună în funcție de preferințele, interesele și alte lucruri pe care le fac publice pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×