Facebook îşi extinde programul care îi detectează şi ajută pe posibilii sinucigaşi! Compania a anunţat că îşi va extinde şi în alte ţări folosirea software-ului său de recunoaştere a tiparelor comportamentale după succesul înregistrat de testele desfăşurate în Statele Unite ce au vizat detectarea utilizatorilor cu intenţii suicidare, au anunţat luni reprezentanţii celei mai mari reţele de socializare din lume, citaţi de Reuters.
Testarea acestui software a început în luna martie, în Statele Unite, când compania a început să scaneze conţinuturile şi comentariile de pe reţea care ar conţine fraze ce ar putea semnala o iminentă tentativă de sinucidere. Facebook nu a dezvăluit prea multe detalii tehnice ale acestui program, însă compania spune că software-ul său caută anumite fraze ce ar putea reprezenta indicii — precum întrebări de tipul „Eşti ok?” şi „Pot să te ajut?”.
Facebook alertează autorităţile în cazul sinucigaşilor!
Dacă software-ul detectează o posibilă sinucidere, el alertează o echipă de angajaţi ai companiei Facebook care sunt specializaţi în astfel de cazuri. Sistemul sugerează o serie de soluţii pentru utilizator sau pentru prietenii persoanei vizate, precum numărul la care poate fi contactată o linie telefonică specializată în ajutorarea persoanelor cu gânduri suicidare. În anumite cazuri, angajaţii Facebook contactează autorităţile locale pentru a le cere să intervină.
Guy Rosen, vicepreşedintele diviziei de manangement al produselor din cadrul Facebook, spune că reţeaua de socializare a început să extindă programul în afara Statelor Unite, întrucât testele iniţiale au avut succes. Pe parcursul ultimei luni, spune el, serviciile de urgenţe au contactat anumite persoane de peste 100 de ori după ce software-ul Facebook a detectat intenţii sinucigaşe.
Facebook spune că încearcă să angajeze specialişti care să fie disponibili la orice oră pentru a contacta autorităţile în limbile locale. „Viteza contează cu adevărat. Trebuie să-i ajutăm pe oameni în timp real”, a spus Guy Rosen.
Anul trecut, când Facebook a lansat un serviciu de transmisiuni video în direct, proliferarea înregistrărilor care prezentau acte violente, inclusiv sinucideri şi crime, au reprezentat o ameninţare reală pentru imaginea companiei. În mai, Facebook a anunţat că va angaja alte 3.000 de persoane pentru a monitoriza fişierele video şi alte conţinuturi.
Guy Rosen nu a numit ţările în care Facebook va folosi acest software, însă a spus că acesta va fi utilizat în cele din urmă în toată lumea cu excepţia Uniunii Europene, din cauza unor „chestiuni sensibile”, refuzând însă să facă alte comentarii.