Explozie provocată de un dispozitiv artizanal în nordul Italiei. 3 pompieri au murit – Video

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
05/11/2019, 16:44
Explozie provocată de un dispozitiv artizanal în nordul Italiei. 3 pompieri au murit – Video
Explozie puternică provocată de un dispozitiv cu ceas, în nordul Italiei. Sursa foto: Youtube La Repubblica

O explozie puternică a fost provocată de un dispozitiv artizanal într-o localitate din nordul Italiei. 3 pompieri au murit, iar alte trei persoane au fost rănite, conform presei din Italia, care citează agenția de știri ANSA.

Explozie (aparent) declanșată în mod intenționat într-o casă din Quargnento, Piemont: 3 pompieri au decedat

Explozia a fost urmată de un incendiu. Tragedia s-a produs în localitatea Quargnento din regiunea Piemont. Pompierii care și-au pierdut viața în momentul intervenției aveau vârstele cuprinse între 32 și 47 de ani. Polițiștii au avut un șoc atunci când au descoperit la fața locului un dispozitiv artizanal și un ceas, de aici și concluzia preliminară că asta ar fi fost cauza producerii exploziei.

Printre persoanele care au fost rănite se numără alți doi pompieri și un carabinier.  Procurorul șef din Alessandria, Enrico Cieri, se teme că explozia a fost una intenționată și vorbește fără menajamente despre un posibil act terorist. O altă variantă care se ia în  calcul este că explozia a fost declanșată pentru că proprietarul casei care a sărit în aer, aparent abandonată, ar fi vrut să ia bani din asigurare.

Premierul și președintele Italiei, profund marcați de tragedie

Presa italiană a publicat și numele victimelor acestei explozii. Este vorba despre pompierii Matteo Gastaldo, în vârstă de 46 de ani, Marco Triches, de 38 de ani și Antonio Candido de 32 de ani. Șeful guvernului de la Roma, Giuseppe Conte și-a exprimat profundele regrete pentru cele întâmplate în localitatea piemontană scriind că „este o durere pentru întreaga Italie” și transmițând cele mai sincere condoleanțe familiilor pompierilor și ale celor răniți. Și președintele republicii, Sergio Mattarella, a scris cu tristețe despre acest eveniment, notează repubblica.it.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×