EXCLUSIV. Aurel Pădureanu a apărut. Soțul Corneliei Catanga: „Am rămas fără baterie la telefon și am petrecut puțin. Sunt bine”

Dan Suta   
în Stiri mondene
08/11/2019, 16:17
EXCLUSIV. Aurel Pădureanu a apărut. Soțul Corneliei Catanga: „Am rămas fără baterie la telefon și am petrecut puțin. Sunt bine”
Aurel Pădureanu a apărut, după ce soția lui nu a mai dat de el de aseară. Sursa foto: Antena Stars

După ce Cornelia Catanga s-a panicat pentru că nu mai dădea de soțul ei, redacția FANATIK l-a contactat pe soțul acesteia și… surpriză, ne-a răspuns la telefon. Aurel Pădureanu ne-a mărturisit că era la Târgoviște, la nepoțelul său, și a petrecut puțin, iar la un moment dat i s-a descărcat telefonul și nu a mai putut fi contactat de nimeni.

Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga,  bine-mersi

„Sunt bine, nu am pățit nimic. Fusesem în vizită la nepoțelul meu, la Târgoviște, și am petrecut puțin mai mult. Am rămas fără baterie la telefon și am petrecut puțin. Am băut puțin și apoi am adormit, dar nu e niciun motiv de panică. Am adus și un pisoi tare drăgălaș. Cornelia s-a panicat pentru că telefonul meu era descărcat. Sunt bine, sănătos”, ne-a declarat în exclusivitate Aurel Pădureanu.

Reamintim faptul că interpreta de muzică lăutărească și-a făcut griji din cauza dispariției soțului ei. Acesta a plecat la un eveniment de familie la Târgoviște, fără să îi spună soției sale. Bărbatul nu a mai dat un semn de viață de aseară, de la ora 20. Catanga a declarat azi dimineață la Antena Stars că l-a sunat în repetate rânduri pe Aurel Pădureanu, dar acesta nu a mai răspuns deloc la telefon.

Catanga s-a speriat foarte tare încă de aseară

„Bomba bombelor! Sunt foarte necăjită! Ieri a fost 7, da? A plecat ieri la orele 20 şi nici la ora când am plecat eu nu a venit! Nici la telefon nu mi-a răspuns. E prima oară! Noi avem 35 de ani de căsnicie… e prima dată. Nici Alexandru nu a dormit toată noaptea… eu am dormit doar o oră. Sunt supărată!”, declarase Catanga dimineață extrem de panicată la Antena Stars.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×