“Exatlon”, sezonul 2: Iulian Pîtea a plecat deja spre Mexic, unde îl așteaptă Ana Laura Gonzalez

Victor Anghel   
în Stiri mondene
17/12/2018, 13:29
“Exatlon”, sezonul 2: Iulian Pîtea a plecat deja spre Mexic, unde îl așteaptă Ana Laura Gonzalez GALERIE FOTO
“Exatlon”, sezonul 2: Iulian Pîtea a plecat deja spre Mexic, unde îl așteaptă Ana Laura Gonzalez

Iulian Pîtea, unul dintre concurenții de la “Exatlon”, sezonul 2, a plecat spre Mexic, la scurt timp după ce a părăsit competiția care rulează la Kanal D. În tara exotică, tânărul sportiv este așteptat de Ana Laura Gonzalez, care a făcut public un mesaj emoționant. Între cei doi s-a legat o frumoasă poveste de dragoste, care acum poate evolua departe de camerele de filmat, spre fericirea lor, dar și a fanilor cuplului care abia așteaptă vești de la ei.

După ce a plecat din Republica Dominicană, după ce a fost învins de prietenul său războinic, Alin Andronic, Iulian Pîtea a transmis un mesaj scris în limba română, iar altul în spaniolă. În primul, fostul concurent de la “Exatlon” le-a mulțumit fanilor pentru susținere, iar în al doilea, le-a mărturisit fanilor din Mexic că în curând va învăța spaniola ca să poată comunica mai ușor cu ei.

“Exatlon”, sezonul 2: Iulian Pîtea a plecat spre Mexic, unde e așteptat de Ana Laura Gonzalez

“Între timp, eu mă îndrept spre ceva ce îmi este încă necunoscut” este unul dintre mesajele făcute publice de fostul războinic de la “Exatlon” România. La această postare, iubita lui i-a scris: “Mexico te espera”, care se traduce: “Mexicul te așteaptă!”.

Iulian Pîtea și Ana Laura Gonzalez, fostă participantă la “Exatlon” Mexic, au devenit preferații îndrăgitului concurs, după ce a fost remarcată atracția care există între ei. Recent, frumoasa vedetă a postat un cronomentru, cu inimioare, unde a scris mesajul: “Până ne vedem” – ceasul arăta la acel moment că mai sunt două ore și 43 de minute până se reîntâlnește cu Iulian Pîtea. Astfel, pentru cei doi îndrăgostiți urmează multe zile romantice și sărbători ca-n povești.

Acesta este mesajul scris pe o poză de iubita lui Iulian Pîtea

Înainte să meargă Republica Dominicană, unde se filmează “Exatlon”, Iulian Pîtea a făcut mărturisiri șocante despre cel care ar fi trebuit să-i fie mentor. El era săritor cu schiurile şi chiar a participat la o ediţie a Olimpiadei. Într-o zi însă, visul lui măreț s-a năruit: “M-a bătut până m-a umplut de sânge şi m-a lăsat inconştient pe jos. Când m-a bătut, făcusem 18 ani. Și din cauza lui n-am mai putut face sport, cu toate că m-am chinuit. L-am dat în judecată, nu am ajuns să mă judec cu el pentru că au început ameninţările, că nu o să mai pot face sport, că o să îmi bage beţe în roate. Eu am fost sabotat de acest antrenor. Mi-am zis apoi că pot să trec peste, că pot să lucrez cu el, şi am mai lucrat doi ani cu acest om”.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×