Eugen Teodorovici, anunț de ultimă oră privind bugetul pe 2019! Când va fi gata

Ciprian Postolache   
în Stiri de ultima ora
12/01/2019, 16:58
Eugen Teodorovici, anunț de ultimă oră privind bugetul pe 2019! Când va fi gata GALERIE FOTO
Eugen Teodorovici, anunț de ultimă oră privind bugetul pe 2019! Când va fi gata

Bugetul pe 2019 este pe cale să fie finalizat! Anunțul de ultimă oră a fost făcut de Eugen Teodorovici. Ministrul de finanțe a spus că atunci cînd Parlamentul se va întoarce din vacanță va avea pe masă proiectul de buget pe 2019.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a făcut un anunț pe care orice parlamentar al puterii și-ar fi dorit să-l audă, chiar și Liviu Dragnea care este în concediu în Maldive, pentru toată luna ianuarie cât durează vacanța parlamentară. La întoarcere șeful PSD va avea o surpriză plăcută. Eugen Teodorovici a anunțat că bugetul este aproape gata, astfel că atunci când parlamentarii vor veni la treabă vor avea de lucru din prima zi.

Eugen Teodorovici despre bugetul pe 2019: „Când vine Parlamentul, din vacanţă, va găsi proiectul de buget realizat”

Anunțul de ultimă oră făcut de Eugen Teodorovici a spulberat îndoielile pentru bugetul pe 2019. „Când vine Parlamentul, din vacanţă, va găsi proiectul de buget realizat, propus, am făcut calculat, estimări. Ştiţi că suntem o Coaliţie la guvernare, este normal ca acest proiect să se discute. Noi, Finanţele, am terminat partea de buget. Urmează această discuţie la nivelul Coaliţiei. Atunci când toate lucrurile sunt convenite, se afişează public”, a afirmat Teodorovici.

Eugent Teodorovici a anunțat că bugetul va fi gata curând

„Toate cheltuielile prevăzute pentru întregul an, de la salarii şi pensii şi bani pentru investiţii sunt asiguraţi nu înseamnă că luna ianuarie nu va fi prinsă în anul 2019. Creşterea de salarii va fi acordată, nu e niciun fel de problemă de finanţare. Până la aprobarea noului buget pe 2019 funcţionăm cu a 12-a parte a bugetului aferent anului 2018. Fracţia din 2018 poate fi cheltuită încă din prima parte a anului 2019”, a spus ministrul Finanţelor, într-o intervenție la Antena 3.

Ludovic Orban nu mai are răbdare, vrea sesiune extraordinară pe buget

Legat de disputa cu Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Eugen Teodorovici a revenit la sentimente mai bune. „Eu nu am schimburi de replici cu nimeni. Am invitat BNR la o discuţie la minister pentru a discuta despre cum colaborăm în zonele de politică fiscală şi monetară. Dacă se va da curs acestei invitaţii va fi foarte bine, dacă nu, vom colabora instituţional”, a spus ministrul de finanțe.

Ludovic Orban vrea acum o discuție pe bugetul pe 2019 într-o sesiune extraordinară

Cel care nu mai are răbdare până la dezbaterile pe buget este  liderul PNL, Ludovic Orban, care vrea o discuție pe această temă într-o sesiune extraordinară, chiar acum. „Solicităm conducerii celor două Camere, celor doi preşedinţi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să convoace sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi adoptarea Legii Bugetului de stat, Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat şi, de asemenea, solicităm dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege de adoptare a Ordonanţei 114, ordonanţa adoptată pe şestache, fără dezbatere publică, pe final de an, care dă o nouă lovitură în mediul de afaceri, care pune noi biruri pentru companii, care vor afecta viaţa de zi cu zi a cetăţeanului.” 

„Pentru că în condiţiile în care noi am depus sesizare la Avocatul Poporului, datorită comportamentului total împotriva legii, Victor Ciorbea a refuzat până astăzi, în ultimul an jumate, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa tuturor ordonanţelor de urgenţă pe care noi le-am considerat că au prevederi neconstituţionale şi că este necesară declanşarea controlului de constituţionalitate”, a declarat, Ludovic Orban, liderul PNL, după şedinţa Biroului Executiv al partidului.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×