I-a îndoiaşat pe cei trei bucătari din juriul „Chefi la cuţite”, după ce le-a povestit prin ce a trecut în teatrele de război unde a reprezentat stindardul românesc. A fost şi rănit, a avut nu mai puţin de 80 de oase rupte, în tot corpul, coastele mai că îi atârnă cu nişte table de şira spinării, iar pentru toate acestea a primit o pensie mizeră de câteva sute de lei.
Este povestea unui concurent de la celebra emisiune, care a încercat şi reuşit să îi sensibilizeze pe cei trei chefi. Doar că, la câteva zile, a venit răspunsul Ministerului Apărării Naţionale, care a demontat tot scenariul lui Miklos Tolnai!
Tânărul, care a mai spus că este căpitan în rezervă și primește o pensie mizeră, de 360 de lei, nu a făcut nici măcar armata! „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public despre situaţia cetăţeanului Miklos Tolnai, ca fost militar în cadrul M.Ap.N. şi participant la misiuni în teatrele de operaţii, Biroul de Presă al M.Ap.N. face următoarele precizări: Miklos Tolnai nu figurează în evidenţele structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, nici în calitate de militar activ şi nici în calitate de militar în rezervă sau retragere. În acest sens, precizăm că, neavând calitatea de militar activ, nu putea să participe independent sau în cadrul unor structuri constituite ale Armatei României la misiuni în teatrele de operaţii”, potrivit comunicatului MApN.