Elicopter militar prăbușit în Rusia! Piloții au murit pe loc

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
12/12/2019, 10:25
Elicopter militar prăbușit în Rusia! Piloții au murit pe loc GALERIE FOTO
Elicopterul de atac s-a prăbușit în timpul unui zbor de noapte. Sursa foto - facebook

A devenit oficial! aparatul de zbor pierdut de Rusia este un elicopter militar. Acesta s-a prăbușit, în noaptea de miercuri spre joi, în regiunea Krasnodar. Din păcate, cei doi piloți nu au avut nicio șansă de supraviețuire și au murit pe loc.

Elicopter militar prăbușit în Rusia!

Aparatul Mi-28 s-a prăbuşit în apropierea aerodromului Korenovsk când efectua un zbor de instrucţie pe timpul nopţii în condiţii meteorologice complexe. Anunțul dispariției aparatului de zbor a venit chiar de la Ministerul Apărării de la Moscova.

“Zborul se desfăşura fără echipament de luptă. Nu au existat distrugeri la sol. Ambii piloţi au decedat”, a arătat Ministerul Apărării, care a adăugat că la locul accidentului a fost trimisă o comisie a înaltului comandament al Forţelor Aerospaţiale din Rusia.

Piloții au murit pe loc

Reprezentanții comisiei încearcă acum să clarifice lucrurile în ce priveşte cauzele şi circumstanţele evenimentului. Trebuie specificat că elicopterul Mi-28, denumit în Rusia “Vânătorul nocturn”, este un aparat de atac

Dezvoltarea lui a început în 1980, în epoca sovietică. Acesta a fost gândit atunci pentru diverse misiuni contra tancurilor. Cu o autonomie de 435 de km şi o viteză maximă de 320 km pe oră, “Vânătorul nocturn” poate zbura în condiţii meteorologice nefavorabile.

Elicopterul are un plafon de zbor de aproape 6.000 de metri.Mai trebuie specificat că elicopterul dispune de două locuri în tandem și poate opera pe orice vreme, ziua și noaptea. Primul zbor al acestui aparat s-a petrecut la 10 noiembrie 1982

Costul per unitate este unul destul de ridicat, acesta fiind undeva în jurul a 15–16 milioane dolari. Mi-28 este dotat cu un tun automat cal. 30 mm 2A42 Shipunov cu 250 proiectile și unghi de tragere orizontal ±110°

Aparatul de zbor al rușilor mai are grinzi de acroșare: două sisteme tip pilon pentru bombe, rachete neghidate, rachete ghidate și tun atașabil.

Sunt diferite variante de încărcare cu armament pentru el – 16 rachete antitanc ghidate Ataka-V și 40 rachete neghidate S-8; 16 rachete antitanc ghidate Ataka-V și 10 rachete neghidate S-13;
16 rachete antitanc ghidate Ataka-V și tunuri acroșabile cal. 23 mm de tip Gsh-23L cu 250 proiectile fiecare.

Ar mai putea avea și rachete antitanc ghidate de tipul 9K118 Sheksna și 9A-2200, 8 rachete aer-aer Igla-V și Vympel R-73, 2 sisteme de împrăștiat mine KMGU-2.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×