Un elev de clasa întâi din localitatea Costeşti, judeţul Argeş, a fost la un pas de moarte, după ce a fost agresat în curtea şcolii de un coleg. Imediat după lovitură, băiatul i-a spus învăţătoarei ce a păţit şi că îl doare burta, însă aceasta nu a făcut nimic.
Copilul a continuat orele de curs şi a participat inclusiv la ora de sport. Părinţii săi sunt cei care au chemat ambulanţa, după ce copilul a ajuns acasă. Medicul venit la faţa locului a realizat gravitatea situaţiei şi a hotărât să îl ducă pe copil de urgenţă la spital. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Odată ajuns la spital, copilul a fost operat de urgenţă, viaţa sa fiind serios pusă în pericol. Chirurgii au găsit unul dintre rinichi rupt. În urma incidentului, Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Argeş au dispus verificări.
Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţan Argeş, Dumitru Tudosoiu, elevul de clasa întâi s-a lovit de o balustradă din incinta şcolii după ce a fost îmbrâncit în pauza de la mijlocul orelor de curs de către un coleg.