Elena Udrea, mesaj pentru Laura Codruța Kovesi, din Costa Rica: “Bun venit în clubul penalilor”

Filon Stan   
în Stiri de ultima ora
15/02/2019, 08:58
Elena Udrea, mesaj pentru Laura Codruța Kovesi, din Costa Rica: “Bun venit în clubul penalilor” GALERIE FOTO
Elena Udrea a vorbit despre acuzatiile aduse Laurei Codruta Kovesi

Elena Udrea i-a urat Laurei Codruța Kovesi ”bun venit în clubul penalilor”! Fostul ministru al Dezvoltării a intrat în direct la Antena 3 pentru a vorbi despre cazul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în dosarul extrădării lui Nicolae Popa.

Mai mult, Elena Udrea a susţinut că ea şi familia sa, dar şi alţi politicieni şi oameni de afaceri, i-au oferit fostei şefe DNA cadou bijuterii şi poşete, a căror valoare depăşea 200 de euro, ceea ce înseamnă că ar fi fost obligată să le declare.

Elena Udrea spune că i-a făcut cadouri Laurei Codruța Kovesi

”Mă uit cu mare atenţie la ce se întâmplă în România. Fără niciun fel de patimă sau vreun resentiment, spun că începe să devină vremea normalităţii. După ani de zile în care s-a tot vorbit despre abuzurile şi ilegalităţile făcute de Kovesi şi cei care au făcute parte din gruparea pe care dânsa a reprezentat-o – Coldea, Livia Stanciu – a ajuns să fie pusă oficial sub acuzare”, a declarat Elena Udrea.

Elena Udrea a spus că s-a simţit plagiată de Kovesi prin atitudinea adoptată miercuri seară, modul în care s-a apărat după ce a fost citată la Parchet.

„Doamna Kovesi, aţi distrus cariere, aţi distrus vieţi. Aţi intrat cu bocancii în vieţile oamenilor şi i-aţi scos din jocurile de putere pe care aceştia le făceau ca politicieni sau le-aţi distrus afacerile, familiie. (…) Eu cred că este justiţie şi în cazul doamnei Kovesi. Dumneavoastră aţi pornit acest tip de justiţie pe care le acuzaţi ca fiind incorecte. Doamna Kovesi a avut aseară un discurs fix ca al penalilor. (…) Aş putea spune „Bun venit în clubul penalilor!” doamnei Kovesi”, a afirmat Udrea.

Elena Udrea spune ca a cumparat cadouri pentru Laura Codruta Kovesi

Ea a relatat că a depus acum 4 ani, pe 30 ianuarie, un denunţ oficial impotriva lui Kovesi la DNA în care a descris nu numai abuzurile, ci şi fapte de corupţie pe care le făcea.

„Doamna Kovesi, care spunea că ea nu se întâlneşte cu politicieni în scandalul fotografiilor apărute cu mine şi cu Alina Bica la Paris, s-a dovedit nu numai că se întâlnea cu politicieni, ci primea cadouri de la politicieni, de la oameni de afaceri, pe care ulterior îi acuză de fapte de corupţie fix în perioda în care ea era în relaţii cu ei şi primea cadouri de la ei. Am făcut referire la cadourile pe care ştiu că le primea din partea familiei mele, pe care eu le-am cumpărat în contextul unei relaţii de amiciţie care exista, nu se punea problema unui sprijin, pentru că la vremea aia nu eram nici coruptă, nu aveam nici dosare. Deci cadouri pe care dânsa le-a primit – bijuterii genţi, cadouri pe care le primesc femeile de obicei. (…) Ele erau oferite nu neapărat de mine, ci cel care le-a oferit a fost fostul soţ”, a relatat Udrea.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×