IMAGINI BOMBA! „Unde este BURTA?!” Poze care lasă loc multor interpretări
Presa din Costa Rica, țara în care s-a refugiat Elena Udrea, a scris în urmă cu ceva timp despre celebra blondă. După ce s-a aflat că a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în România, jurnaliștii străini se întreabă dacă Udrea ar putea fi extrădată.
Presa din Costa Rica a menționat că Elena Udrea a fost acuzată că a primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri, iar în acest sens s-au strâns probe într-un dosar intitulat ”Gala Bute”. Fostul ministru a făcut publică o declarație ironică, imediat după ce și-a aflat sentința. Udrea susţine că a primit refugiu politic în Costa Rica şi se consideră “victima unui proces politic”. Ea va fi nevoită să ramburseze 900.000 de euro în contul a doi afaceriști români şi să plătească daune Autorităţii Naţionale pentru Turism în valoare de 1,7 milioane de euro.
UPDATE: Mărturisirea-bombă în legătură cu revenirea în țară a fost făcută de Elena Udrea apropiaților după ce s-a informat extrem de bine. Astfel, fosta blondă de la Cotroceni s-a decis să se întoarcă în România peste 11 ani, conform spynews.ro. Explicația e simplă! Conform legii, peste 11 ani se va prescrie pedeapsa definitivă luată de magistrați Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în urmă cu o săptămână.
În Codul Penal este specificat faptul că termenul de prescripţie a executării pedepsei, în cazul Elenei Udrea, este “5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată (n.r.: 6 ani)”, termenul socotindu-se “de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă”