Ecaterina Andronescu vrea să renunțe la manualul unic. Nici nu a ajuns bine ministru al Educației și deja prevede o schimbare majoră

Mirela Apostol   
in Stiri de ultima ora
20/11/2018, 15:33
Ecaterina Andronescu vrea să renunțe la manualul unic. Nici nu a ajuns bine ministru al Educației și deja prevede o schimbare majoră GALERIE FOTO
Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că vrea să renunţe la manualul unic

Ecaterina Andronescu tocmai a fost instalată în funcţia de Ministru al Educaţiei pentru a patra oară. Acum, la nici o săptămână de când şi-a intrat în atribuţii, aceasta a luat decizia de a renunţa la manualul unic, pe care îl consideră ca fiind nepotrivit.

Noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Ştirile ProTV care sunt motivele pentru care manualul o nemulţumeşte: “Manualul unic nu a fost o decizie tocmai fericită. Faptul că manualele au arătat aşa ar trebui să ne pună pe gânduri. Prin competiţie ar creşte şi calitatea manualelor.”

Ecaterina Andronescu vrea să renunțe la manualul unic

Prima schimbare pe care noul ministru al Educaţiei vrea să o facă este să scoată manualul unic din şcoli. Pentru că majoritatea manualelor sunt pline de greşeli iar unele din acestea au fost retrase de pe piaţă, Ecaterina Andronescu vrea să pornească de aici.

Un expert în educaţie, Marian Stas, a discutat despre ce înseamnă manualul unic: “Manual unic înseamnă, de fapt, centralizare comunistă, ca şi tabel unic, ca şi plan cadru unic, ca şi toate unice, asta înseamnă patul lui Procust, asta înseamnă cămaşa de forţă şi un exerciţiu politic pervers, ieşit din timp, care nu are niciun fel de legătură cu nevoile copiilor.”

Fotografie cu manualul unic, pe care noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu vrea să le scoată din şcoli. Cartile sunt insiruite pe o bancă
Fotografie cu manualul unic, pe care noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu vrea să le scoată din şcoli

Cristian Gresanu, preşedintele Uniunii Editorilor din România, a abordat această problemă: “Ei şi-au imaginat că autorul vine cu manuscrisul finisat, după care urmează tiparul, ori nu este deloc aşa. O singură editură, indiferent de mărimea ei, este incapabilă să gestioneze câteva sute de manuale”.

Noul ministru al Educaţiei nu mai vrea manualul unic şi a început demersurile pentru scoaterea lui din şcolile din România. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al educaţiei naţionale”, a informat Administraţia Prezidenţială în momentul în care Ecaterina Andronescu a fost numită în funcţie.

Închide ×