Multă lume a stat cu ochii pe relaţia cântăreţei americane Mariah Carey cu miliardarul australian James Packer. După 10 luni de logodnă, idila celor doi s-a destrămat în ciuda pregătirilor de nuntă. Şi cum rochia de mireasă a durut-o cel mai mult pe artistă, Mariah a decis să o sacrifice de dragul celui mai nou videoclip al său.
În semn de „sincronizare” cu viaţa sa personală, Mariah Carey a decis să-şi arate în videoclip ţinuta albă, pe care o pregătea pentru nunta cu logodnicul său miliardar. A făcut mai mult decât atât: pe platoul de filmare a clipului pentru piesa „I Don’t”, feat. YG, Mariah a decis să-i dea foc.
Sursă: realitatea.net