Drama lui Codin Maticiuc. Artistul trece prin clipe grele după ce una dintre cele mai apropiate persoane de el a murit. El a făcut anunţul pe contul său de pe o reţea de socializare.
Actorul este în doliu după ce bunicul său a decedat weekendul trecut. Codin a ţinut să împărătăşească amicilor săi virtuali momente speciale trăite alături de bărbatul care a fost pentru el „un erou”.
„Sâmbătă a murit bunicul meu. Singurul pe care l-am cunoscut și ultimul dintre bunici. N-o sa scriu despre cum a murit căci nu contează. O sa va spun despre cum a trăit.
Luna trecută a împlinit 92 de ani. Eu simt ca l-am pierdut imediat după ce a împlinit 89 când starea de sănătate și de luciditate s-au agravat brusc și treaba asta a accelerat galopant. Bunicul meu era de profesie inginer și a lucrat ca inspector in ministerul învățământului. A fost o singura data in inspecție și la școala mea și a intrat chiar in timpul orei. Eram in clasa întâi și am fost foarte emoționat. Mi se părea ireal să-l vad acolo.
Revoluția m-a prins cu el și bunica mea in casa, fără ai mei. Chiar șuierau gloante pe strada căci era drumul spre Otopeni. Cred ca ii era și lui frica dar nu mi-a arătat asta și când am dat bradul jos și am spart toate globurile s-a dus pana la metrou sa cumpere altele ca m-a văzut necăjit. Bunicul meu a fost un erou.
Cel puțin pentru mine. Bunicul meu era un bărbat cult, extrem de citit și știa sa cânte la pian căci făcuse și conservatorul. Crăciunul și revelionul era lege sa le facem la ei cel puțin cât a trăit și bunica. Se mai și costuma când in Mos când in anul care a trecut. El era magia copilăriei.
Bunicul meu era un bărbat pedant. Pana la 89 de ani s-a trezit mereu in zori, s-a îmbrăcat in costum cu cravata și vesta. Doar haina stătea pe spătarul unui scaun. Frezat, cu parul negru abia brăzdat de câteva fire albe. Era mereu gata de vizite deși spre sfârșit nu-l mai vizita nimeni aproape niciodată. Nici eu, cel pe care l-a învățat sa joace șah și cu care a jucat pana la vârsta de 10 ani când ajunsesem să-l bat și eu. Nici eu, cel pe care l-a învățat ce înseamnă punctualitatea.
Bunicul meu nu întârzia niciodată și-mi spunea ca nimeni nu ajunge “la timp”. Toată lumea ajunge sau mai devreme sau mai târziu. Bunicul meu ajungea cu zece minute mai devreme și nu intra. La ora stabilită apasa butonul soneriei. Bunicul meu colecționa ceasuri ieftine de masa. Spre sfârșit ticaitul asurozitor al lor te făcea sa crezi ca timpul trece mai repede și mai apăsător in casa lui. Singura data când nu l-am văzut in costum a fost când a acceptat sa poarte un tricou cu “Urâtele ma deprima”.
Bunicul meu era gagicar. Doar in suflet. Nu și-a înșelat niciodată soția care era mai mare cu opt ani decât el. Sau dacă a făcut-o nu a știut nimeni vreodată. După moartea ei și pana târziu teroriza farmacistele și vânzătoarele din cartier. Înțelegeți cu cine semăn? Bunicul meu avea vrăjeala frumoasa. Știa 2000 de bacuri și 200 de poezii. Bunicul meu mi-a spus să-i spun George și bunicii mele Gabi. Pentru ca nu reușeam sa pronunț G și ii spuneam Dadi, bunicul meu i-a spus și el Dadi urmatorii cincisprezece ani.
Bunicul meu a iubit-o pe bunica mea. Bunicul meu credea in Dumnezeu. O făcea însă in felul lui și nu mergea des la biserica. Când o făcea însă teroriza preoții cu tot felul de întrebări la care nu știau sa răspundă. Bunicul meu spunea “Tatăl nostru”. Spunea însă “și nu ne lasa sa cădem in ispita”. El spunea ca Dumnezeu nu te poate duce chiar el in ispita. Îmi spunea ca in Franta exista o întreaga disputa pe treaba asta. Ca unii preoți spun in loc de “nu ne duce pe noi in ispita” sau “et nous ne laisse pas souccomber en tentation” sau “entrer en tentation”.
Pe 3 Decembrie 2017 cu cinci luni in urma sa se stingă el biserica catolica franceza a schimbat in mod oficial rugăciunea Tatăl nostru in varianta cea din urma. Îmi pare rău ca n-am apucat să-ți spun, bunicule, ca ai avut dreptate și de data aceasta„, a scris Codin Maticiuc pe o reţea de socializare.