Ninsoarea a închis două şcoli din judeţul Iaşi! Elevii şi profesorii au fost nevoiţi să rămână acasă, după ce drumurile au fost blocate de zăpadă.
„Astăzi, 15 februarie, activitatea este suspendată în Şcoala Gimnazială Strunga, unde învaţă 417 elevi şi Şoala Gimnazială Ursoaia (structură a Şcolii Gimnaziale Româneşti), unde sunt înscrişi 44 de elevi. În toate celelalte unităţi de învăţământ cursurile se desfăşoară conform programului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Sabina Manea, scrie Agerpres.
Două şcoli închise în judeţul Iaşi din cauza ninsorilor
Potrivit Consiliului Judeţean Iaşi, în prima parte a zilei de joi se circulă în condiţii de iarnă pe toate tronsoanele de drumuri judeţene. Pe timpul nopţii de miercuri spre joi, în timpul lucrărilor de deszăpezire, au fost împrăştiate 140 tone de material aniderapant.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi, Eliza Chirica, a declarat că în prezent se intervine cu 18 sărăriţe şi 6 autogredere pentru ca traficul să se desfăşoare în condiţii cât mai bune.