Cunoscutul realizator TV american Ron Sweed a murit la vârsta de 70 de ani, transmite mass-media de peste Ocean. El s-a făcut remarcat încă din anii `70, când realiza emisiuni la postul de televiziune Detroit TV, fiind apreciat pentru umorul său absurd și pentru glumele sale controversate.
Decesul său a fost anunțat de familie, soția sa postând pe Facebook faptul că acesta s-a stins din viață. Ron Sweed suferise un atac de cord în luna noiembrie a anului trecut, din care nu își revenise complet. Cei care l-au apreciat în timpul vieții l-au omagiat în mesaje postate pe rețelele de socializare.
El a debutat în televiziune făcând show-uri umoristice, în anii 70, în care distrugea cu ajutorul artificiilor și altor materiale pirotehnice diferite obiecte (marionete, toalete, machete de avioane). Stilul său nonconformist i-a adus apreciere și și-a câștigat rapid popopularitatea în televiziunea americană.
În 1971, el a întruchipat un personaj cunoscut drept „Ghoul” (n.r – strigoiul), inspirat de un artist pe care l-a îndrăgit în copilărie. Deși la început, publicului nu i-a fost pe plac, personajul și-a găsit treptat aprecierea, mulțumită și stilului foarte dinamic în care Ron Sweed își făcea emisiunea.
El obșinuia să arate clipuri din filme horror vechi, de calitate scăzută, în cadrul show-ului său și să distrugă tot felul de obiecte. Combinația de haos și umor l-a făcut foarte apreciat în orașul său, Detroit, iar popularitatea sa a durat pe parcursul anilor 70.
Cariera lui în televiziunea avea să dispară odată cu anii 80, când astfel de showuri nu mai erau la modă pentru publicul larg, iar canalele TV începeau să difuzeze un alt tip de conținut. Cu toate acestea, el a rămas în continuare apreciat în Detroit, mai ales printre muzicienii punk.
Într-un interviu acordat în anul 2017, el nu părea să regrete finalul abrupt al carierei sale. „Mi-am dat seama că a venit timpul ca altcineva să mă distreze și pe mine”, a comentat el, cu umor, plecarea sa din televiziune.