Teodor Meleșcanu a mințit diplomații străini în legătură cu victimele Revoluției de la Timișoara! Documentele MAE care confirmă acest lucru

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
09/01/2020, 14:31
Teodor Meleșcanu a mințit diplomații străini în legătură cu victimele Revoluției de la Timișoara! Documentele MAE care confirmă acest lucru
Documentele MAE care confirmă că Teodor Meleșcanu a mințit cu privire la victimele Revoluției *foto: hepta.ro

Fostul ministru al Afacerilor Externe și actual președinte al Senatului, Teodor Meleșcanu, a fost luat grav peste picior la ședința solemnă din Parlament cu ocazia comemorării a 30 de ani de la Revoluție. Controversatul deputat Iulian Bulai i-a reproșat atunci lui Meleșcanu că nu are ce să caute el într-un astfel de moment.

Dovezile pentru cele spuse de Bulai erau clare. Meleșcanu era unul dintre șefii de direcție în MAE la momentul declanșării Revoluției, iar actualul președinte al Senatului nega numărul colosal de victime de la Timișoara în întâlnirile pe care le-a avut cu diplomații străini la Viena.

El a negat că ar fi minimizat victimele de la Timișoara în discuțiile cu diplomații occidentali, dar noi documente publicate de Ministerul Afacerilor Externe din România vin să confirme informațiile provenite din occident, după cum arată Libertatea.

Documentele românești confirmă că Meleșcanu a mințit diplomații străini cu privire la victimele Revoluției

La momentul Revoluției, Teodor Meleșcanu ocupa funcția de secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare din MAE și a participat la ambele reuniuni de la Viena din 19 și 20 decembrie. Din telegramele prezentate de sursa citată, arată clar că delegația română condusă de Meleșcanu a mințit interlocutorii din țările din vest.

„Delegația română a respins în modul cel mai ferm și mai categoric atacurile la adresa țării noastre, folosind indicațiile  transmise prin circulara nr. 20/016872 din 19 decembrie 1989.

Este un fapt deplorabil de a se folosi un asemenea cadru pentru colportarea unor zvonuri și știri de presă neconfirmate și este profund regretabil că pe această bază unele delegații au găsit de cuviință să ia poziții dușmănoase la adresa țării noastre. Asemenea abordări reprezintă un act total inacceptabil de amestec în treburile interne ale unui stat suveran și independent care contravine spiritului și literei actului final”, a scris ambasadorul României în Austria, Trandafir Cocârlă, într-o telegramă.

Documentele MAE care confirmă că Teodor Meleșcanu a mințit cu privire la victimele Revoluției
Documentele MAE care confirmă că Teodor Meleșcanu a mințit cu privire la victimele Revoluției *foto: Libertatea

După noi ordine de la București, delegația României a revenit cu noi interpretări, pe 20 decembrie: „La încheierea ședinței, delegația română a respins în modul cel mai ferm și mai categoric atacurile la adresa țării noastre, folosind indicațiile transmise prin Circulara din 19 decembrie. Delegația a arătat cu toată claritatea că nu are cunoștință despre așa-zisele «evenimente de la Timișoara».

Totodată a subliniat cu fermitate că respinge cu hotărâre orice încercări de amestec în treburile interne ale României, stat liber și independent, orice încercare de nesocotire a atribuțiilor fundamentale ale independenței și suveranității naționale, indiferent din partea cui ar veni”, se arată într-o nouă telegramă a lui Cocârlă, din ziua următoare.

Documentele MAE care confirmă că Teodor Meleșcanu a mințit cu privire la victimele Revoluției
Documentele MAE care confirmă că Teodor Meleșcanu a mințit cu privire la victimele Revoluției *foto: Libertatea

Cum se apăra Teodor Meleșcanu în fața acuzațiilor din documentele străine

Telegramele semnate de Cocârlă confirmă ceea ce a apărut în documentele din străinătate. Canadienii, de exemplu, explicau în documentele lor diplomatice că Teodor Meleșcanu, ”șeful delegației României”, s-a declarat șocat de graba și de duritatea cu care este criticat Guvernul său, critici bazate pe ceea ce îi par a fi doar zvonuri și relatări nefondate din presă”.

Lămuririle celor de la Libertatea vin în contextul în care Teodor Meleșcanu a mințit fără remușcări cu privire la documentele americane și canadiene, pe care le-a numit „aiureli”: „Este o aiureală. Ceea ce am spus, și ar trebui să fie și pe bandă, este că sunt într-adevăr informații de presă și că dacă s-a întâmplat o represiune sângeroasă, așa cum spun acele informații, cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere”, a spus fostul ministru de externe, în urmă cu trei săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×