Categorie: Autor:

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea tot mai aproape? Actorul: ”Andreea o să vă anunțe”

Căsnicia cântăreței Andreea Bălan cu George Burcea se află pe marginea prăpastiei, dar divorțul pare inevitabil. Între artistă și soțul ei au apărut în ultima vreme mai multe divergențe și nu se știe dacă cei doi vor reuși să treacă peste aceste obstacole.

George Burcea a părăsit căminul conjugal? Cum a reacționat Andreea Bălan

Prăpastia dintre Andreea Bălan și George Burcea pare să se adâncească tot mai mult după ce actorul a ieșit în spațiul public susținând că tatăl său este un criminal și o persoană violentă. Cântăreața nu și-a susținut soțul și de atunci s-a vehiculat tot mai des că divorțul dintre cei doi este aproape.

Potrivit unor surse citate de cancan.ro actorul a lipsit de acasă o noapte întreagă fără a da vreo explicație, iar Andreea și-a pus mai multe semne de întrebare. Se pare că cei doi nu-și mai vorbesc și fiecare își vede de treaba lui.

„Cei doi nu își vorbesc. Dacă, până acum, fiecare știa programul partenerului, acum fiecare e cu treaba lui. Andreea nu știe dacă soțul ei are de gând să vină acasă în seara asta”, a declarat o persoană apropiată cuplului, potrivit sursei menționate.

Soțul cântăreței nu a dorit să discute pe tema divorțului

Actorul care joacă la Teatrul Național în piesa „Biloxi Blue” nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului, dar a ținut să precizeze că Andreea cunoaște mai multe informații pe tema divorțului. Se pare că George Burcea a intrat într-un anturaj mai dubios și a început să petreacă mai mult timp cu băieții.

„Nu pot să infirm, nici să confirm faptul că suntem separați. Întrebați-o pe Andreea. Dacă vom ajunge la divorț, cu siguranță Andreea o să vă anunțe. Ea se pricepe mult mai bine ca mine. Nu vreau să comentez mai multe”a spus actorul.

Cert este că ruptura dintre cântăreață și soțul ei s-a produs din cauza secretelor. Andreea Bălan nu ar fi știut trecutul socrului său care a făcut închisoare după ce și-a omorât concubina. George Burcea se pare că nu a fost în totalitate sincer cu partenera sa de viață.

George Burcea despre visul copilăriei: ”Mă rugam la cer”

„De-a lungul timpului am fost muncitor la câmp, copilul străzii, ospătar, barman, marinar, șofer etc, iar din 2012 am ales să fiu actor. În toată copilăria mi-am repetat de mii de ori ( când mă uităm la filme), că îmi doresc să fiu și să fac exact ce făceau personajele de acolo.

Vorbeam singur, mă imaginăm pe set, mă rugăm la cer și plângeam doar când îmi imaginăm cum ar fi dacă ar fi… Astăzi sunt aici și mă bucur de fiecare clipă pe care o petrec pe set, pe scena teatrului sau în zona producției când am filmări pentru diferite companii.

So… visați și munciți să vă atingeți scopul. Nu gândiți că este prea greu sau imposibil. Imposibilul nu există… e doar în capul nostru”, a scris soțul Andreei Bălan pe contul de Instagram în urmă cu două săptămâni.