Decizie fără precedent luată în Turcia. Trei ziarişti renumiţi, condamnaţi la închisoare pe viaţă

Este vorba de fraţii Ahmet şi Mehmet Altan şi de jurnalista Nazli Ilicak, care au negat toţi orice implicare în puciul eşuat din 15 iulie 2016, au relatat agentia media turce preluate de AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Alţi trei coacuzaţi au fost de asemenea condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru tentativă de abolire a constituţiei şi răsturnare a guvernului.

Luna trecută, un tribunal turc a refuzat să îl elibereze pe Mehmet Altan, în ciuda unei decizii a Curţii Constituţionale conform căreia încarcerarea sa este o „încălcare” a drepturilor sale.

În vârstă de 65 de ani, Mehmet Altan este autorul mai multor cărţi despre politică. El a fost arestat în septembrie 2016 împreună cu fratele său Ahmet, un romancier şi jurnalist în vârstă de 67 de ani care a înfiinţat ziarul de opoziţie Taraf.

Acuzaţi între altele că au transmis „mesaje subliminale” în ajunul puciului, Altan şi Ilicak şi-a susţinut permanent nevinovăţia, respingând acuzaţiile formulate împotriva lor drept „absurde” informează www.agerpres.ro.

Tentativa de lovitură de stat a fost imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, instalat în SUA şi care respinge orice implicare. De atunci, guvernul a lansat o campanie de represiune fără precedent care, în afară de presupuşii susţinători ai lui Gülen, a afectat şi opozanţi politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi mass-media. Peste 50.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost demise sau suspendate din posturi. Turcia ocupă locul 155 din 180 în clasamentul libertăţii presei stabilit de Reporteri fără Frontiere.