Decizia ŞOCANTĂ a Annei Lesko pentru luna a opta de sarcină

Însărcinată în luna a şaptea, Anna Lesko nu se gândeşte deloc la concediu prenatal. Solista are de onorat cinci concerte luna aceasta, şi încă 8 în luna februarie. Cu burta la gură, solista va încasa 32 de mii de euro din petreceri private.

Sarcina Annei Lesko (35 de ani) a fost o surpriză pentru toată lumea. Aceasta a cântat, s-a zbenguit pe scenă, însă nimeni nu a bănuit că pe sub hainele lălâi rusoaică ascunde o burtică de graviduţă. Vedeta şi bărbatul cu care are o relaţie de peste trei ani, DJ Vinny, vor deveni părinţi în luna martie. Deşi mai e foarte puţin până atunci, viitoarea mămică nu se gândeşte la concediu prenatal. Din contră, trage tare. Singura excepţie pe care a făcut-o artista este că nu va mai cânta în cluburi, dat fiind că sunt locuri înpodobite de tutun, miros de alcool şi zgomotul e mult prea mare. Aşa că Lesko şi iubitul ei vor semna condica doar la petreceri private.

Anul acesta a început cu bine, întrucât pe agenda artistei sunt antamate deja cinci concerte, în Bucureşti şi în Chişinău. Nici în februarie nu a răspuns negativ solicitărilor, aşa că va cânta în Capitală sau în câteva localuri de pe Valea Prahovei. În total, solista are opt spectacole, cu cel de la Sala Polivalentă, care se va desfăşura la 8 februarie. Aşadar, însărcinată, Lesko va avea 13 concerte, adică va câştiga 32.500 de euro. „Da, am concerte şi în luna ianuarie, dar şi în februarie. Din fericire, am o sarcină uşoară, care până acum m-a ajutat foarte mult să îmi desfăşor activitatea. Nu am stabilit o dată când o să mă opresc din concerte, o să le susţin atât timp cât organismul îmi permite”, a declarat Anna Lesko, pentru Click!

 

Se pare că doar în luna martie Anna va lua o pauză. „Chiar dacă sunt în luna a şaptea, mă simt excelent, pofte nu am avut deloc. În ceea ce priveşte alimentaţia, eu în general mănânc sănătos. Alimentaţia trebuie să cuprindă alimente sănătoase, din toate grupele alimentare: fructe, legume, cereale, carne, lactate şi un plus de vitamine. Sport fac în continuare, însă mă menţin în formă şi cu ajutorul repetiţiilor, concertelor, sunt foarte activă”, ne-a mărturisit ea. Nu doar Lesko şi iubitul sunt fericiţi de viitorul statut. „Părinţii mei sunt extrem de fericiţi. Mai au un nepot de la sora mea mai mare”, a spus graviduţa.

 

Până la începutul lunii ianuarie, solista nu a lăsat nici un moment să se înţeleagă că va deveni mamă. A dezvăluit că este însărcinată în şapte luni, în direct, în timpul emisiunii „WOWbiz” de la Kanal D, însă până atunci nimeni nu bănuia acest lucru.

Se pare că solista a făcut aceste sacrificii pentru a nu pierde concertele, dar şi pentru că a avut o sarcină extrem de uşoară. „Nimeni nu a bănuit nimic, mergeau în concerte, pe distanţe lungi şi nu se plângea de oboseală, de greţuri sau că îi este rău. De multe ori dormea pe bancheta din spate a maşinii şi se mai trezea la concert. Toată lumea a crezut că e o glumă atunci când a anunţat sarcina la emisiunea de televiziune şi că va deveni mamă. Dar într-un final ea a confirmat acest lucru tuturor cunoscuţilor ei şi atunci ne-am convins că este adevărat”, a povestit o sursă din apropierea solistei.