Decizia lui Mircea Dinescu, după moartea Maşei Dinescu: „Decât să mă internez la neurologie, mai bine gătesc”

Cristian Dinescu a decis să treacă peste tragicul eveniment din viaţa sa, moartea soţiei, şi a decis să se implice mai mult în muncă. La o lună de la dispariţia Maşei Dinescu, acesta vorbea despre noul său restaurant pentru Profit.ro.

Mircea Dinescu şi-a mai deschis un restaurant

Mircea Dinescu a avut o mare cumpănă peste care a ales să treacă muncind. A spus chiar că decât să ajungă pe mâna doctorilor, mai bine îi este să gătească. Aşa că s-a decis să fie chiar el bucătar în al treilea restaurant pe care îl are, după cele de pe malul Dunării şi cel din Bucureşti. „Decât să mă internez la neurologie, mai bine gătesc la restaurant”, a spus Dinescu pentru sursa mai sus citată, aşa că zi de zi lucrează umăr la umăr cu angajaţii său.

„Eu sunt și patron, și bucătar. Aici mai fac eu câte o chestie, cum ar fi mâncărurile care se găseau la 1900 în România, chestiile astea care acum ne par exotice, cum e lintea, humusul, pentru că era influența balcanică a turcilor, după 500 de ani. Ce se găsea la bazarul din Istanbul se găsea și în București. Încerc să fac niște chestii mai deosebite, o cremă de ardei copt…”, a mai spus Dinescu pentru Profit.ro.

De ce a murit Maşa Dinescu

Soţia poetului s-a stins din viaţă pe 28 octombrie, după o luptă cu o boală cumplită. În ultima perioadă a stat departe de viaţa publică din cauza problemelor de sănătate. Dorinţa Maşei a fost ca după moarte să nu fie înmormântată, ci incinerată. Aşa că soţul său i-a respectat ultima dorinţă. Maşa şi Mircea Dinescu au împreună doi copii.

Taguri: Mircea Dinescu