Au trecut şapte ani de la moartea lui Gheorghe Dinică, iar Gabriela, soţia sa, va avea săptămâna viitoare una dintre cele mai grele zile de peste an: pe 8 Martie, cei doi mergeau la restaurant cu prietenii lor, regretatul Marin Moraru şi soţia acestuia, Lucia.
Se spune că timpul vindecă rănile sufleteşti. Însă Gabriela Dinică aşteaptă în zadar să se întâmple asta de mai bine de şapte ani, de când marea ei iubire, actorul Gheorghe Dinică, a plecat dintre noi. Nici familia, nici prietenii, nici psihologul nu au reuşit să o facă să iasă din depresia pe care ea o numeşte “eternă”. Iar în anumite zile, cum este şi cea de 8 Martie, tristeţea văduvei se accentuează, pentru că îşi aminteşte cum o făcea jumătatea ei să se simtă specială.
Gabriela Dinică, văduva regretatului actor, a început primăvara singură şi tristă. De 8 ani, de când soţul nu mai e lângă ea, farmecul naturii ce revine la viaţă nu o mai bucură, din contră, îi accentuează depresia.
“E adevărat că nostalgiile se mai estompează în timp. Pentru mine însă, primăvara nu mai e demult la fel. Nimic nu mai e la fel. De fiecare 8 Martie, chiar simţeam că sunt femeie, că-i ziua noastră. Eram ocrotită. De cele mai multe ori ieşeam în oraş”, ne-a mărturisit Gabriela Dinică.
De fiecare 8 Martie, Gabriela primea cadouri. Pe toate le-a păstrat, dar cel mai drag îi este un lănţişor de aur, pe care regretatul actorul i l-a dăruit în urmă cu mulţi ani. Bijuteria s-a rupt, dar continuă s-o ţină aproape şi, din când în când, o scoate de la locul ei şi o strânge în mână cu drag.
Acum, cele două prietene ies singure la masă
Tot pe 8 Martie, soţii Dinică aveau un obicei de suflet care-i trezeşte Gabrielei Dinică alte amintiri răscolitoare: ieşeau în patru la restaurant, cu prietenii lor cei mai buni, Lucia şi Marin Moraru. Marin Moraru s-a stins anul trecut, în august, şi îşi doarme somnul de veci în vecinătatea lui Gheorghe Dinică, în Cimitirul Bellu. De atunci, cele două prietene văduve se sprijină reciproc, iar în martie continuă tradiţia şi ies să ia masa în oraş împreună.
“Eu şi cu Lucica mai ieşim şi acum, la un restaurant”, ne-a mărturisit Gabriela Dinică.
Casa în care cei doi au trăit împreună 15 ani arată ca un altar: e plină de pozele lor şi de portretele actorului. Acest lucru n-o ajută defel să se scuture de tristeţe, i-a confirmat-o şi terapeutul la care merge de 8 ani, de când a rămas singură.
“Merg şi acum la psiholog, niciodată nu am renunţat la şedinţe. Nu sunt vindecată de eterna depresie pe care o am. Psihologul mi-a spus că am prea multe poze, că sunt focusată pe amintirea lui şi cel mai bine ar fi să le strâng, să le pun bine. Nu am putut şi nu pot face însă aşa ceva”, ne-a mărturisit ea, completând: “Pozele nu-mi fac rău, le privesc. Dar la filmele lui nu, nu mă pot uita. E prea mult pentru mine”.
Un semn că legătura lor a fost una specială este şi faptul că ea continuă să comunice cu Gheorghe Dinică:
“Îi scriu în fiecare seară, măcar un rând. Îi spun ce se mai întâmplă, ce simt, cum mă simt. Am şi un caiet, dar îi las bileţele prin casă”.
A murit şi Bundy, pisica actorului
La sfârşitul anului trecut, văduva actorului a mai primit o lovitură de la soartă: s-a stins Bundy, pisicuţa care-i rămăsese de la soţul său şi care-i fusese foarte dragă lui Gheorghe Dinică.
“A murit şi pisica, de bătrâneţe. Am primit însă cadou alte două, de atunci. Una de la fiul meu, alta de la nepoată. Niciunul nu a ştiut că celălalt îmi luase o pisică, aşa că m-am trezit cu două în casă”, ne-a mai povestit Gabriel Dinică.
Au trăit o iubire ca-n filme
Gheorghe Dinică nu mai fusese niciodată căsătorit şi avea 60 de ani când şi-a descoperit marea iubire, pe Gabriela. A cerut-o de soţie după doar o lună şi jumătate, dar ea i-a acceptat cererea abia după alte câteva luni. Au trăit ca soţ şi soţie 15 ani, până pe 10 noiembrie 2009, când marele actor s-a stins, la de de ani, în urma unui stop cardiac, la Spitalui de Urgenţă Floreasca. Fusese internat cu bronhopneumonie severă şi o afecţiune renală. Ceva mai târziu însă, soţia lui dezvăluia că actorul suferea şi de Alzheimer.