Boala Thaliei, din cauza căreia a spus adio camerelor de filmat, îi dă bătăi de cap din nou. Se pare că artista a aflat încă din anul 2008 de situația precară a sănătății sale, așa că a decis să se retragă din televiziune.
Frumoasa Thalia are boala Lyme, boală ce a făcut-o din nou să își facă griji. Situația a fost ținută sub control de artistă, până acum, când a acuzat alte dureri, fapt petru care a ajuns din nou pe mâna medicilor.
Cântăreața și actrița Thalia a fost găsită inconștientă în locuința sa. Lyme este boala cu care se luptă Thalia încă din 2008. Din fericire, acum este sub vigilenta atenție a medicilor, care speră să-i țină boala sub control. Artista are probleme din cauza tensiunii arteriale foarte scăzute, una din manifertarea bolii Lyme. Artista a recunoscut în urmă cu câțiva ani cauza care a ținut-o departe de scenă, televiziune, dar și de platourile de filmare.
„Am simţit că viaţa mea se scurge. Am uitat de bani, de faimă, de succes. Fără sănătate, nu ai nimic. M-am simţit mizerabil. Părul îmi cădea, pielea mi se usca. Luam 30 de pastile pe zi. Priorităţile mele sunt stilul de viaţă sănătos, alimentaţia corectă şi să am o atitudine pozitivă, o viaţă Zen.
Vreau să evit cât mai mult stresul şi să mă concentrez pe fericire. În ceea ce priveşte boala pe care o am, care este deja parte din mine, dacă fac ceva greşit, care îmi scade nivelul imunitar, încep imediat să mă simt slăbită şi de aceea trebuie să fiu foarte atentă”, a spus Thalia în urmă cu câțiva ani în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Problema de sănătate de care suferă cunoscuta vedetă Thalia este Lyme, sau borelioză. Aceasta evoluează în 3 stadii, și este transmisă prin înțepătura de căpușă. Primu stadiu durează între 3 și 21 de zile, al doilea stadiu apare la câteva zile/săptămâni de la primul stadiu cu simptome de: leziuni cutanate, manifestări de coafectare sistemică, febră, frisoane, dureri musculare și tuse seacă. Al treilea, și cel mai grav, este reprezentat de o infecție cronică persistentă, care poate dura lun sau ani, în funcție de pacient. Manifestările stadiului 3 al bolii de care suferă Thalia sunt: suerință multiorganică, ce cuprinde în special manifestări la nivelul ficatului, ochilor, plâmânilor, etc.