Daniela Nicolescu a fost numită miercuri secretar de stat la Ministerul Economiei, arată o decizie publicată de Monitorul Oficial. Numirea lui Nicolescu vine după ce în urmă cu trei săptămâni fiul său, Radu, a fost desemnat consilier de stat în cancelaria premierului Ludovic Orban.
Daniela și Radu Nicolescu au înființat în 2008 o firmă de IT, Etis Design, care a fost unul dintre sponsorii campaniei pe facebook a PNL în campania prezidențială, dar și a paginii de facebook Ionel Dancă, șeful cancelariei de la Palatul Victoria.
Daniela Nicolescu a fost consilier local al PNL la sectorul 6 în perioada 2012-2016. Potrivit CV-ului, Nicolescu este de profesie contabil. Nicolescu a devenit membră a PNL după fuziunea cu PDL, fostul partid înființat de Traian Băsescu.
De partea cealaltă, fiul său Radu a fost și el implicat în politică. Cel care acum este consilier de stat la Cancelaria premierului a candidat pentru un post de consilier local PNL la alegerile din 2016, însă nu a obținut mandat.
A lucrat în domeniul IT la Ministerul Comunicațiilor, unde a fost angajat la cabinetul parlamentarului PNL Cornel Popa.
Potrivit Europa Liberă, Etis Design a cheltuit cel puțin 25.000 de lei în ultimele luni, în postări ale filialelor PNL din București, Vrancea, Bacău, Neamț, Botoșani, Prahova, Vaslui sau Buzău. Firma apare și ca sponsor al paginii lui Ionel Dancă, cel care în acest moment este șeful direct al lui Radu Nicolescu.
Radu Nicolescu a declarat venituri pe anul precedent de 135.559 lei, provenite din trei salarii – la Senat, la Camera Deputaților și la Ministerul Comunicațiilor, precum și dividende de peste 8.000 lei de la firma care a sponsorizat campania prezidențială.
De asemenea, el are în proprietate două apartamente în București și al unei case de vacanță în Prahova, potrivit recentei declarații de avere. Patru terenuri, dintre care trei în București și unul în Prahova sunt, de asemenea, bunuri ale consilierului de stat.