Cutremur în România! Seismul s-a produs la puțin timp după închiderea urnelor pentru alegerile prezidențiale

Alex Năstase   
în Stiri mondene
24/11/2019, 22:06
Cutremur în România! Seismul s-a produs la puțin timp după închiderea urnelor pentru alegerile prezidențiale GALERIE FOTO
Seismul a avut loc puțin după ora 21.00. Sursa foto - facebook

Cutremur în România la puțin timp după închiderea urnelor pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc la câteva minute după ora 21.00, conform unui anunț făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Potrivit INFP, cutremurul a avut loc la ora 21:07 și a fost înregistrat cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter. de remarcat că seismul s-a produs la adâncimea de 131 de kilometri.

Cutremur în România!

Cutremurul a avut loc în apropierea a mai multe orașe: 81km E de Brasov, 95km NE de Ploiesti, 99km S de Bacau, 112km V de Galati, 114km NV de Braila, 146km N de Bucuresti, 167km NE de Pitesti, 179km SV de Iasi, 194km E de Sibiu, 210km N de Ruse. Nu este singurul seism care s-a produs în ultima perioadă în România. La jumătatea lunii, un alt seism cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter a avut loc în județul Vrancea.

De altfel, seismul s-a produs în cea mai activă zonă seismică din țara noastră. Trebuie specificat că astfel de cutremure sunt normale pentru Vrancea, zonă în care pământul se zguduie cel mai des. E important de precizat că acest seism nu s-a resimțit dată fiind adâncimea foarte mare. Cutremurele de suprafață sunt considerate cele mai periculoase de către seismologi, cele care se includ între 5 și 15 kilometri adâncime.

Seismul s-a produs la puțin timp după închiderea urnelor pentru alegerile prezidențiale

Experții transmit oamenilor că aceste cutremure sunt chiar binevenite, deoarece tensiunea din subteran se eliberează treptat și astfel România este ferită, momentan, de un cutremur de mare magnitudine. Potrivit unor date statistice, seismologul Gheorghe Mărmureanu susţine că nu ne putem aştepta la un cutremur mare în România până în 2040. „Discutăm de cutremur mare din 2040. Ce rost mai au aceste nimicuri?

Am observat că există cutremure la 37 – 38 de ani, altele sunt la 65, altele la 100 de ani. Ciclul nou care a început în 1940, a fost acum 37, ar trebui să fie ori 64, că 38 a trecut, 64, 65. Viitorul mare cutremur va prinde sudul Moldovei, partea de răsărit a Munteniei, Dobrogea ceva către Kiev”, a spus Gheorghe Mărmureanu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×