Cutremur de 6,3 grade pe scara Richter în Insulele Solomon. Epicentrul, la o adâncime de 48 de kilometri

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
27/01/2020, 09:19
Cutremur de 6,3 grade pe scara Richter în Insulele Solomon. Epicentrul, la o adâncime de 48 de kilometri
Cutremur de 6,3 grade în Insulele Solomon. Sursa foto: Google Maps

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață în Insulele Solomon, la o adâncime de 48 de kilometri.

Cutremur de 6,3 grade în Insulele Solomon azi dimineață

Seismul s-a produs la ora 07:02, iar magnitudinea acestuia a fost confirmată de Institutul de Geofizică al Statelor Unite și Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean.

Nu au fost raportate, deocamdată, victime și nici pagube materiale. Mișcarea tectonică a fost aproape de San Cristobal și Malaita.

Seismul din Turcia a dus la moartea a 20 de oameni

Astfel de cutremure sunt firești în insulele din Oceanul Pacific, căci acolo se concentrează cea mai intensă activitate seismică. Sub Oceanul Pacific se află peste 60% dintre vulcanii activi ai planetei, de-a lungul insulelor asiatice și a Asiei Continentale, fapt pentru care zona respectivă poartă denumirea de Cerc de Foc sau Inel de Foc.

Și în Europa a avut loc un seism destul de puternic, în urma căruia au murit mai mulți oameni. Pe 24 ianuarie, un seism de 6,7 grade pe scara Richter a lovit estul Turciei, iar pagubele au fost însemnate.

Din nefericire, peste 20 de persoane au murit în urma zguduirii pământului. Cutremurul s-a produs la o distanță de 500 de kilometri de capitala Ankara.

Seismologii remarcă o activitate seismică tot mai intensă la nivel planetar. Fizicianul Gheorghe Mărmureanu a declarat zilele trecute că un seism asemănător celui produs în Turcia poate avea loc oricând în România și că autoritățile ar trebui să fie pregătite.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×