Curtea de Apel a admis contestația lui Mircea Beuran privind arestul la domiciliu! Magistrații nu au fost de acord cu propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru Beuran. Au găsit-o ca nefondată şi au înlocuit măsura cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 12 martie.
Trebuie să știți că atât timp cât se află sub control judiciar, medicul trebuie să să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
Mai mult de atât, acesta are datoria să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei.
Nu se termină aici! Beuran trebuie să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia domiciliază, ce este desemnat prin prezenta cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Totodată, Beuran nu poate ieşi din țară fără încuviinţare prealabilă, trebuie să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, nu are voie să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii şi nu poate îndeplini anumite funcţii.
În ciuda solicitărilor făcute de procurori, decizia luată de magistrați este una definitivă. Vă reamintim că Mircea Beuran este suspectat de procurorii DNA că a primit 10.000 de euro mită în anul 2018. Ar fi făcut acest lucru pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.
De specificat că postul cu pricina urma să fie scos la concurs la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.
Cu toate acestea, din anul 2018, postul de asistent nu a mai fost scos la concurs, aşa că doctoriţa care i-ar fi dat mita a depus un denunţ.
„Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria piaţă de desfacere, ca sursă personală de venituri ilicite. (…)
Fapta inculpatului este cu atât mai condamnabilă, în contextul corupţiei din domeniul medical/universitar, cu atât mai mult cu cât nivelul (ridicat) de salarizare al unui medic ar trebui să aibă corespondent în integritatea acestuia”, s-a arătat în motivarea Tribunalului Bucureşti atunci când medicul a fost reținut.