Categorie: Autor:

CURS BNR. Leul, din nou în scădere după cea mai slabă lună din acest an

Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute în prima şedinţă de tranzacţionare din luna iunie, după o lună mai 2015 extrem de proastă pentru moneda naţională.

Banca Naţională a anunţat marţi, 2 iunie, un curs de 4,4407 lei/euro, în creştere faţă de ultima zi din luna mai, când cursul se afla la cotaţia de 4,4395 lei/euro.

Dolarul american a revenit şi el pe creştere, ajungând la valoarea de 4,0490 lei anunţată de BNR. Şi francul elveţian s-a apreciat în raport cu leul, urcând puţin peste pragul de 4,3 lei.

În luna mai, leul a pierdut teren în faţa principalelor trei valute (euro, dolar şi franc elve­ţi­an), fiind pentru prima dată de la începutul acestui an când cele trei monede s-au apreciat simultan.

Cotaţia dolarului american a crescut cu 2,2% în luna mai, revenind peste pragul de 4 lei, în timp ce francul elveţian s-a apreciat cu 2% şi a ajuns la 4,2 lei. Cel mai puţin s-a întărit euro, cu 0,4%.

Sursă: www.realitatea.net