Categorie: Autor:

Cum să te protejezi de costurile ascunse ale unui credit financiar

În 2015, posibilitatea accesării unor credite de consum este tot mai mare. Fie că vorbim despre credite bancare sau nebancare, există o mulţime de instituţii financiare care oferă sume de bani mai mici sau mai mari, în funcţie de nevoile personale. Ceea ce trebuie să ştiţi este că toate aceste produse de creditare, indiferent de cine le oferă, presupun acceptarea unor termeni şi conditii, pe care vă sfătuim să-i citiţi cu mare atenţie, înainte de semnare.

Iată care sunt principalele lucruri pe care trebuie să le cunoaşteţi înainte de a accesa un credit nebancar:

Nu trebuie să prezentaţi motivul pentru care aveţi nevoie de credit

​Creditele nebancare se pot lua, de cele mai multe ori, indiferent de destinatia sumelor solicitate. Fie că aveţi probleme medicale, vreţi să investiţisau, pur şi simplu, trebuie să plătiţi ceva urgent, creditele nebancare nu ar trebui să fie justificate.

ĂSTA E GIGI BECALI! GEST FENOMENAL pentru românul condamnat la MOARTE! Familia a primit vestea cu lacrimi în ochi

De ce acte aveţi nevoie

Pentru un credit nebancar, aveţi nevoie doar de o adeverinţă de venit şi de buletin. Aşadar, dacă vă sunt cerute mai multe acte, este bine să întrebaţi care este motivul.

ROM NIA, ÎN DOLIU! Tragedia s-a produs în urmă cu puţin timp! Celebrul cîntăreţ A MURIT! Avea numai 33 de ani! Lovitură teribilă pentru muzica românească!

Modalitatea de returnare a banilor

Este absolut necesar să cereţi de la agenţii instituţiei toate informaţiile necesare, insclusiv posibilităţile prin care puteţi face plata ratelor. Spre exemplu, în cazul Provident, puteţi solicita să primiţi împrumutul chiar acasă, iar plata să o faceţi tot de acasă, în fiecare lună.

ADELINA PESTRIŢU, ANUNŢ ŞOC! FANII AU ÎNMĂRMURIT! „Am …”

Aflaţi dobânda

Unul dintre cele mai importante lucruri, atunci când optaţi pentru un credit nebancar, este să cereţi un desfăşurător al tuturor ratelor şi să aflaţi dobânda exactă. Puteţi face acest lucru, de multe ori, şi prin calculatorul de rate pe care îl au anumite instituţii, pe website-urile proprii.

Stabiliţi perioada ratelor

Înainte să semnaţi orice, gândiţi-vă bine dacă vă puteţi descurca pe întreaga perioadă a ratelor şi dacă un credit pe o perioada mai lungă de timp vă ajută cu adevărat. De multe ori, s-ar putea ca el să vă determine să amânati/renunţaţi la alte posibile investiţii.

Sursă: www.romanialibera.ro