Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la întronarea lui Naruhito, împăratul Japoniei. Soţia preşedintelui a ales culoarea preferată

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
22/10/2019, 09:31
Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la întronarea lui Naruhito, împăratul Japoniei. Soţia preşedintelui a ales culoarea preferată GALERIE FOTO
Klaus și Carmen Iohannis la ceremonia de întronare a împăratului Japoniei. Sursa foto - facebook

Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au participat la întronarea lui Naruhito, împăratul Japoniei. Ceremonia a avut loc la Tokyo și șeful statului român a fost îmbrăcat în frac. Soția lui a purtat o rochie lungă albastră, aceasta fiind și culoarea preferată a primei doamne. Împăratul Naruhito şi-a proclamat oficial ascensiunea la tron în prezenţa a peste 180 de demnitari străini. „Jur că voi acţiona conform Constituţiei şi că îmi voi îndeplini responsabilitatea mea ca simbol al statului şi pentru unitatea oamenilor”, a spus împăratul Naruhito.

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la întronarea lui Naruhito, împăratul Japoniei

Trebuie să știți că proclamarea a avut loc în Sala Pinilor (Matsu no ma), cea mai elegantă din Palatul Imperial din Tokyo, în prezenţa unui grup restrâns. Toți ceilalți invitaţi, inclusiv președintele României, au rămas în sălile anexe. Împăratul s-a aflat în Takamikura – o înaltă structură octogonală, cu bogate decoraţiuni aurii şi negre, plasată pe o estradă şi drapată cu perdele violet. În interior era un jilţ pe care suveranul nipon nu s-a aşezat însă în niciun moment al acestui ceremonial.

Împăratul a avut în pavilion două dintre cele trei comori sacre – o sabie şi o piatră preţioasă. Acestea împreună cu o oglindă din bronz formează comoara imperială a Japoniei. Imediat alături s-a aflat tronul împărătesei Masako, de dimensiuni puţin mai mici. Pentru pasionații acestor evenimente remarcăm și faptul că ceremonia a durat aproximativ 30 de minute şi a fost însoţită de gonguri.

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la întronarea lui Naruhito, împăratul Japoniei Klaus și Carmen Iohannis
Carmen Iohannis a purtat o rochie de culoare albastră. Sursa foto – facebook

Soţia preşedintelui a ales culoarea preferată

Un alt amănunt interesant este acela că în timpul discursului susţinut de împăratul Naruhito şi al mesajului de felicitare prezentat de premierul nipon, Shinzo Abe, cei peste 2.000 de invitaţi au stat în picioare. Ceremonia s-a încheiat cu salve de tun. Printre invitaţi s-au numărat prinţul Charles, regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi regina Letizia. Vă reamintim că vizita președintelui României în Japonia a fost una aspru criticată.

Șeful statului l-a numit pe Ludovic Orban drept premier care trebuie să formeze Guvernul după care a plecat în Japonia. Noua opoziție atât a așteptat și a blamat vizita făcută într-un moment dificil al țării.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×