Fanii Volkswagen au aflat cum arată noul Golf 8, dar și când va fi lansat! Oficialii constructorului german au anunțat că producția noului Golf va începe în anul 2019. Nemții de la Volkswagen vor începe mai exact producția noii generații de Golf, cel mai vândut hatchback din Europa, la începutul verii 2019. ”Peste 75 de săptămâni, cea de-a opta generație a celui mai bine vândut model din segmentul compact va ieși de pe liniile de producție ale principalei uzine Volkswagen din Wolsburg, cea mai mare uzină auto din Europa”, au declarat producătorii printr-un comunicat de presă.
Oficialii Volkswagen au dezvăluit că vor investi nu mai puțin de 1,8 miliarde de euro în dezvoltarea noului Golf 8. În cadrul evenimentului Golf 8 Supplier Summit la care au participat 180 de manageri ai celor mai importanți 120 de furnizori ai constructorului, oficialii Volkswagen au dezvăluit și o schiță a noului Golf.
”Următorul Golf va avea la bord mai mult software decât orice alt Golf. Sistemele de asistență vor fi punctul de referință în ceea ce privește siguranța”, a declarat Karlheinz Hell, șeful de producție al Volkswagen. „Va fi o revoluție!”, a spus și Klaus Bischoff, șeful de design al Volkswagen. Liniile Golf 8 se vor ghida după motto-ul ”Making quality visibile” (”Facem vizibilă calitatea!”).
Jurnaliștii de la Autobild au obținut câteva detalii importante legate de mașina geramană. Milioanele de fani din întreaga lume au primit și o veste proastă. Modelul lor preferat dispare după 2020-2025, când Volkswagen se va concentra exclusiv pe modelele electrice.
Până atunci însa, Golf primește o restilizare de design exterior, două motoare noi, materiale noi pentru interior și o surpriză mare: sistemul de control al gesturilor implementat de Volkswagen pe modelele lansare anul acesta. Prin acest sistem, șoferul și ocupanții mașinii nu mai au nevoie să atingă niciun buton și pot opera funcâiile mașinii doar cu un gest simplu făcut în aer.
Primul Volkswagen Golf a ieșit de pe linia de producție în anul 1974. Cea de-a doua generație Volkswagen Golf a fost fabricată între 1983 și 1992. Golf III a apărut pe piață în 1991 și a fost produs până în 1999. Golf IV a fost fabricat între 1997 și 2004, iar Golf V din 2003 până în 2009 când a fost înlocuit de Golf VI. Acesta a fost produs până în 2012. De atunci, Volkswagen produce cea de-a VII-a generație.
În România, cel mai puternic VW Golf este condus pe șoselele patriei de nimeni altul decât fiul lui Liviu Dragnea! Valentin Dragnea are pasiune, timp berechet şi banii necesari pentru a-și hrăni pasiune: mașinile de viteză. În cazul unor maşini Dragnea Jr a apelat la firme de tuning pentru a le transforma aşa cum şi-a dorit.
Presa din Teleorman a relatat pe larg depre pasiunea lui Valentin Dragnea pentru automobile și le-a trecut în revistă pe cele pe care le ține într-un garaj încălzit pe timp de iarnă: un BMW X5, un VW Golf R, un Audi S3, un Audi A8 sau o Skoda Octavia RS, dar și un Rover deținut de Bombonica, fosta soție a lui Liviu Dragnea.
Informaţiile şi fotografiile apărute în presa locală din Teleorman, precum şi cele vehiculate în media la Bucureşti indică faptul că Valentin Dragnea a cumpărat un Golf 6 R şi a apelat la o firmă de tuning auto, care a făcut din mașina lui Dragnea jr. un adevărat avion cu reacție!
Conform informaţiilor de pe site-ul firmei de tuning, Golf 6 R a ajuns la ei cu 270 CP respectiv 350 Nm şi provocarea a fost să obţină mai multă putere. Cum au făcut, ei știu, dar important este că după ce a ieșit din garajul experților, mașina lui Valentin Dragnea a ajuns la o putere de 680 CP si 622 Nm, astfel că beizadeaua președintelui PSD este deținătorul celui mai puternic Golf aflat în circulație publică pe străzile din România, potrivit bild-auto.ro.