Cum arată Daria Crișan, fiica lui Cătălin Crișan! Nu mai seamănă cu fetița de altădată
Fiica lui Cătălin Crișan, Daria, are 17 ani și este de o frumusețe răpitoare. Se vede cu ochiul liber, iar fanii tatălui său nu pot decât să o admire de fiecare dată când urcă pe scenă. Tânăra a moștenit talentul artistic de la părinții ei, iar cariera sa este în plină ascensiune. Daria nu mai seamănă deloc cu fetița de altădată și pare a fi răsfățata grupului de adolescenți din care face parte.
Mai mult, tânăra pare să cucerească scenă după scenă pe plan muzical și să se remarce prin calitățile ei vocale. Dacă mulți ar spune că îl are ”pe tăticu în spate”, vă garantăm că mulți nici nu știu că ea este chiar fiica artistului Cătălin Crișan. Dacă în trecut mai mergea la spectacole cu Lucia Bubulac, în grija căreia a rămas după divorțul părinților săi, acum nici măcar asta nu se mai întâmplă, așa că adolescenta se prezintă peste tot singură, doar cu vocea ei.
Dacă pe vremea când era căsătorit cu Lucia Bubulac, Cătălin Crișan obișnuia să aibă concerte și duete alături de aceasta, acum se pare că a înlocuit-o cu fiica sa, care se descurcă de minune. Ultima oară, la Sala Palatului, familia s-a reunit, iar publicul a fost extrem de încântat să îi vadă din nou împreună.
Daria Crișan a crescut, iar acum are voie să se afișeze în public cu iubitul ei, un tânăr din București cu care nu ezită să își facă declarații de amor în public. Fiica lui Cătălin Crișan pare foarte fericită alături de acesta, fiind un cuplu foarte plăcut în anturajul lor.
În primii ani după ce Cătălin Crișan a ales să divorțeze și să își refacă viața alături de o altă femeie, Daria Crșan a lăsat de înțeles că nu prea a agreat această idee. Așa se face că apropiații familiei au recunoscut că între cei doi relațiile se răciseră.
Se pare că securea războiului a fost îngropată odată cu maturizarea Dariei, care a ajuns să accepte situația și chiar să fie invitată specială la concertul tatălui ei, anul trecut, pe scena Sălii Palatului. Evenimentul a fost foarte bine primit de public, iar Daria Crișan pare să fi ”furat” o parte din publicul părintelui său.