Încă soţia lui Ilie Năstase, Brigitte, a recunoscut că a cheltuit 30.000 de euro doar pe operaţiile de la sâni. „Eu mă iubesc foarte mult şi îmi place de mine mult. Doar pe sâni am cheltuit 30.000 de Euro. Am avut implanturi de fesier şi practic mai aveam puţin şi mergeam în mâini. Sunt o frumuseţe nativă şi îmi place să arăt bine”, afirmă soţia tenismenului.
În timp ce aşteaptă finalizarea divorţului şi se îmmpunge public cu fosta nevastă, Amalia Năstase, Brigitte dă de veste ce aşteaptă de la viitorul bărbat din viaţa ei şi afirmă că este liberă. „Încerc să îmi clădesc o temelie şi să fiu independentă. Ilie m-a susţinut de pe margine şi chiar mi-a făcut cadouri pe care eu nu puteam să le cumpăr. Nu vreau să doarmă cineva cu mine doar pentru că am un milion sau două de euro în cont”, spune soţia tenismenului.
În ce priveşte reperele în care vede o relaţie, Brigitte nu lasă loc de multe interpretări. „Vreau să fiu tratată ca o prinţesă şi cine nu mă tratează aşa nu are loc în viaţa mea. Relaţiile mele s-au terminat în momentul în care am fost înşelată”, a spus Brigitte.
Pe de altă parte, aceeaşi Brigitte a recunoscut că l-a înşelat pe Ilie Năstase.
Sursă: www.libertatea.ro