Vezi GALERIA FOTO cu cei doi, AICI!
În urma unui proces îndelungat, cei doi, care pe atunci erau iubiţi, s-au despărţit. Ei au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare pentru omor deosaebit de grav şi au fost supuşi mai multor teste psihologice.
Totodată, Florea a fost transferat din arestul Poliţiei Timiş la Penitenciarul din Timişoara, iar Carmen Bejan a fost transferată la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.
În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara. În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa i-a obligat pe aceştia să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro.
Decizia a fost însă atacată, iar în iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Atunci, instanţa supremă a respins recursurile celor doi studenţi, astfel că aceştia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timişoara.
Ulterior, Carmen Bejan s-a căsătorit, în 11 aprilie 2012, în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudiu Şatran, cu care rămăsese însărcinată. În luna mai 2012, Carmen Bejan a născut un băiat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar acesta a murit la naştere din cauza unor malformaţii.