Cum arată Ana Blandiana, la 76 de ani. Ce spune scriitoarea despre societatea de azi
Cum arată Ana Blandiana, la 76 de ani? Iată ce spune scriitoarea despre societatea de azi! Născută Otilia Valeria Coman, pe data de 25 martie, în Timișoara, este o poetă și o luptătoare pentru libertatea civilă în România. A debutat în revista ”Tribuna” din Cluj, cu poezia ”Originalitate”, unde s-a semnat pentru prima dată drept Ana Blandiana. După o interdicție de 4 ani de zile, aceasta redebutează irevocabil, în revista ”Contemporanul”. Înainte de revoluția din 1989, desidenta și apărătoarea drepturilor omului, l-a înfruntat direct pe concucătorul României de atunci, Nicolae Ceaușescu, prin diferite declarații și interviuri susținute pe postul de radio Europa Liberă.
A luptat de când se știe pe acest pământ pentru libertate, pentru indepenență, iar în acest an, și-a declarat regretul în privința vremurilor pe care le trăim acum. Scriitoarea a vorbit, în special, despre protestele din țară. Ana Blandiana a scris pe contul ei de socializare că România s-a întors în 1990, singura diferență stând, din punctul acesteia de vedere, în faptul că înainte aveam mineri, iar acum galerii de fotbal.”Nu sunt naivă şi nu sunt optimistă. N-am crezut nici o clipă că protestele – cele din ultimul an şi jumătate şi cele de azi – vor face banda ajunsă la conducerea ţării să renunţe la putere. Şi totuşi am fost şi sunt convinsă că protestele sunt importante şi necesare. Şi am luat întotdeauna parte la ele”, și-a început mesajul scriitoarea.