Cristian Cioacă a încercat să scape de acuzațiile în cazul Elodia spunându-le în repetate rânduri procurorilor și judecătorilor că nu putea fi condamnat pentru că nu există cadavru.
Anchetatorii au vorbit despre lucrurile pe care publicul nu le-a știut în cazul celei mai misterioase dispariții din ultimele decenii, intens mediatizată de posturile de televiziune de la noi.
Comisarul șef Vasile Viorel a declarat: „Opțiunea inculpatului a fost să evite arestarea, eventual condamnarea, pe lipsa cadavrului. E șansa pe care și-o joacă. Din punctul meu de vedere, nu e câștigătoare”, potrivit a1.ro.
Cioacă a fost în cele din urmă condamnat în dosarul Elodia după ce s-au descoperit probe de ADN ca aparținând avocatei din Brașov care din anul 2007 a dispărut definitiv.
După ce a omorât-o pe avocată, Cioacă s-a apucat de vopsit prin casă. A folosit trei straturi de vopsea în dormitor, în locurile unde anchetatorii aveau indicii că puteau fi descoperite urme de sânge de-ale Elodiei.
Se pare că, potrivit rechizitoriului final din acest dosar, Cioacă a lovit-o pe Elodia, iar aceasta a căzut și s-a lovit la cap inconștientă. De altfel, acesta a fost prezentat în fața magistraților cu acuzația de lovituri cauzatoare de moarte.
Urmele de sânge descoperite ulterior de oamenii legii, care ar fi secționat în baie trupul Elodiei au fost suficiente încât acesta să primească 15 ani și 8 luni de închisoare.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în anul 2007, iar la șapte ani după, polițistul Cristian Cioacă, fostul ei partener, fusese condamnat la închisoare.
Dispariția avocatei a fost semnalată, mai exact, pe 29 august 2007. Cazul a fost intens mediatizat, întors pe toate părțile de jurnalistul Dan Diaconescu la postul de televiziune OTV.
După dispariția avocatei și încarcerea lui Cioacă, băiatul celor doi, Patrick, a fost dat în îngrijirea bunicilor paterni din comuna argeșeană Albota.