Criticii de film Irina Margareta Nistor, Manuela Cernat şi Ileana Bîrsan au declarat pentru News.ro că favoriţii ediţiei de anul acesta a premiilor Oscar sunt actorul Leonardo DiCaprio, producţia ”The Revenant” şi regizorul Alejandro González Iñárritu, chiar dacă preferaţii lor sunt actorul Michael Fassbender şi filmele ”Bridge of Spies” şi ”Mad Max: Fury Road”.
Cei trei critici de film au răspuns întrebărilor News.ro referitor la viitorii câştigători ai trofeelor Oscar 2016 pentru ”cel mai bun film”, ”cel mai bun actor în rol principal”, ”cea mai bună actriţă în rol principal” şi ”cel mai bun regizor”.
Irina Margareta Nistor
Cred şi sper ca ”The Revenant” să primească Oscarul pentru cel mai bun film. Merită, pentru că este cel mai complex. Şi celelalte au subiecte interesante, spre exemplu, ”Spotlight” – care arată ca un film de televiziune, unul superb, dar s-ar putea face şi teatru radiofonic la fel de bine.
Leonardo DiCaprio nu mă impresionează de obicei, dar acum merită să câştige trofeul. Mi-a mai plăcut în ”Catch me if you can”, ”Inception” şi ”Shutter Island”. În filmele astea îţi poţi da seama ce poate să facă.
Cât priveşte titlul de cel mai bun regizor, Alejandro González Iñárritu îl merită şi anul acesta, tocmai pentru că demonstrează că e în stare de foarte multe. Ai impresia că i-a făcut altcineva filmul.
Saoirse Ronan are şanse mici la trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Sper să câştige. Poate sunt destui irlandezi pe acolo care să voteze măcar cu inima. Interpretarea ei este cea mai subtilă. Cate Blanchett, care îmi place foarte mult, nu este altfel decât de obicei, în ”Carol”. Aşa că rămâne să vedem ce va fi.
Manuela Cernat
Anul acesta, Hollywoodul oscilează între filmul de artă inovativ şi cel de factură clasică.
Privitor la cel mai bun film, lupta se dă între ”The Revenant” şi ”Bridge of Spies”. Filmul lui Iñárritu a primit cele mai multe nominalizări, însă regizorul a mai luat şi anul trecut trofeul pentru cea mai bună peliculă. De cealaltă parte, Spielberg n-a mai luat de mult, iar filmul lui aduce în discuţie o temă de actualitate geo-politică. În plus, scenografia acestui film merită să fie premiată.
Totuşi, cred că ”The Revenant” va fi câştigătorul şi, fără îndoială, Iñárritu va fi desemnat cel mai bun regizor.
Anul acesta i se va face dreptate lui Leonardo DiCaprio şi va lua Oscarul, iar în ceea ce priveşte trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, acesta va merge la Cate Blanchett. Este o mare actriţă, iar rolul său din ”Carol” este unul complex şi tema e de actualitate.
În opinia mea, o premieră se va anunţa la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină”. Filmul ”Mustang”, de Deniz Gamze Ergüven, este actual, provocator şi regizat de o femeie. Ar fi prima regizoare europeană care ia premiul ăsta. În plus, tema libertăţii femeilor în ţările musulmane e atât de fierbinte, că ar fi păcat să nu câştige.
Ileana Bîrsan
Premiatul va fi ”The Revenant”, deşi şi ”Spotlight” e în cărţi, chiar dacă nu merită atenţia şi agitaţia care au dus la cele 12 nominalizări. Alejandro González Iñárritu nu regizează nimic în micul său film, cu imagini inutil de frumoase şi cu suferinţă fără un grăunte de metafizică. Leonardo DiCaprio poate ar fi trebuit să ia un Oscar pentru alte roluri, însă efortul fizic nu înseamnă performanţă actoricească sau act artistic.
Din lista de nominalizări votez pentru ”Mad Max: Fury Road”, în regia lui George Miller. Împreună cu directorul de imagine, John Seale, fac dintr-o simplă poveste o piesă cinematografică unică, tocmai pentru că au viziune, intuiţie şi curaj. Miller construieşte o lume aparte în lumea reală, cu o coregrafie a acţiunii lucrată la milimetru şi o disciplină a imaginii din care nu lipseşte sau nu prisoseşte ceva.
Dacă e să aleg de pe lista actorilor nominalizaţi – au rămas pe dinafară multe roluri bune -, aş alege, pentru rol principal, performanţa lui Michael Fassbender, tocmai pentru că în primele două capitole din ”Steve Jobs” nu a făcut un act mimetic, ci a creat un personaj, iar pentru rol secundar pe Mark Rylance, pentru memorabilul rol dintr-un film mediocru, ”Bridge of Spies”.
Pentru rol principal feminin lupta va fi între Charlotte Rampling (”45 Years”) şi Brie Larson (”Room”). E o luptă justă, pentru că indiferent cine va câştiga dintre ele, va fi o victorie pentru actorie, talent şi adecvare.
Pentru rolul secundar, duelul va fi probabil între Kate Winslet (”Steve Jobs”), cu vână şi tenacitate, şi Alicia Vikander (”The Danish Girl”), cu dramă şi eleganţă. Cred, însă, că Alicia Vikander (pe care am remarcat-o într-un film din 2010) ar fi trebuit nominalizată pentru rolul din ”Ex Machina” şi aşa ar fi avut mai multe şanse.
Academia Americană are o tradiţie de a da premiul Oscar pentru interpretare unui actor bun într-un rol prost sau de a aprecia excelenţa în efortul şi transformările fizice.
Astfel, pentru rol masculin în rol principal va câştiga Leonardo DiCaprio, pentru actriţă în rol principal va lua Brie Larson, singurul justificat, pentru rol secundar vor fi premiaţi Silvester Stallone şi Kate Winslet. M-aş bucura să greşesc.
Favoritul, din păcate, pentru titlul de cel mai bun regizor este Alejandro González Iñárritu, care împrumută de la alţi regizori sau din alte filme, fără să pună nimic în loc, şi nu George Miller, aşa cum ar fi fost firesc, dacă vorbim despre cinema şi nu despre marketing şi politică. Dar poate că, la finalul ceremoniei, o să am o surpriză şi o să spun asemenea unui personaj al lui Miller: “What a lovely day!”.
Sursă: www.news.ro