Cristian Tudor Popescu este ferm atunci când vorbește despre negocierile politice ale USR-ului! Jurnalistul nu a ezitat și a criticat intens poziția USR-ului față de votul pentru guvernul Orban, poziție pe care o consideră o „culme a non-sensului”. Reacția vine după ce președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat că partidul lui va susține noul Executiv dacă se conturează o majoritate care să adopte măsurile cerute la negocieri.
Mai mult de atât, Barna spune că ieșirea din criza politică nu este responsabilitatea USR, ci a președintelui Klaus Iohannis și a premierului desemnat. „Deci, domnul Barna vrea să fie președinte al românilor și ne spune că partidul său nu dorește să contribuie în niciun fel la ieșirea din criză a acestei țări al cărei președinte vrea să fie. Apoi, dl Barna spune: dacă nu există majoritate, nu o să fie din vina noastră.
Deci, prima grijă a dlui Barna și a partidului său este să se pună la adăpost, la scuteală: nu noi suntem vinovați de treaba asta. Nu-i interesează altceva. Iar ceea ce spune dl. Orban – rar se întâmplă să-i dau dreptate dlui Orban, dar acum îi dau, deci este o culme a non-sensului ca USR să nu voteze guvernul PNL pentru că Ponta, cu UDMR și cu numai știu cine de pe acolo au refuzat să voteze cererile USR în regim de extremă urgență.
Nici asta nu este în regulă, deci nu poţi să vii cu astfel de sulă-n coastă, ca să folosesc o expresie clasică, pusă în felul acesta Parlamentului: dom’le dacă în 24 de ore nu votați ce spunem noi, s-a terminat! Nu votăm guvernul, că n-avem ce vota. Cum să n-ai ce vota? Iarăși, absurd. Adică pentru că n-au votat Pro România, UDMR și ALDE, în mod preventiv USR nu va vota guvernul PNL, pentru că n-au votat ăştia. Este molozul minţii!”, a conchis Cristian Tudor Popescu.
Vă reamintim că negocierile purtate de Ludovic Orban pentru formarea unui nou guvern vor avea loc și astăzi. Dacă șeful liberalilor nu reușește să formeze o majoritate, atunci Klaus Iohannis mai poate desemna încă o dată un premier după care se trece la alegeri anticipate.