Cristian Tudor Popescu i-a criticat dur pe guvernanții PNL, pentru modul în care transmit informația către populație în ultima vreme. Premierul Ludovic Orban, fostul ministru Victor Costache sau ministrul Violeta Alexandru au intrat în colimatorul lui CTP.
Cristian Tudor Popescu despre:
Comunicarea proastă a guvernanților: „Oamenii sunt stresați, așteaptă o linie de comportament de la Guvern. E scandal și în Poliție, le-a cerut șeful să meargă fără mască și mănuși la intervenție, astea sunt păstrate doar când știu sigur că persoana e infectată. Cât de imbecil!
Mai avem gestul domnului Orban, care nu poartă mască în ședință, după care vine și zice că băncile nu pot fi decapitate, cum să amâni 9 luni? După care aflăm că se poate amâna pe 9 luni. E deja problemă majoră, încrederea pe care trebuie dată cetățeanului. Dacă își pierd încrederea cetățenii, poate să rezulte haos. Scapă cine poate, face fiecare ce-l taie capul.
Avem exemple și mai dure, anunță guvernul că nu se mai fac, că ITP-ul rămâne cea expirată, ai la dispoziție 90 de zile s-o faci. Acum vine RAR și spune nu domnule, trebuie făcut, nu se poate. Avem mijloace de protecție aici la stațiile cu ITP-ul, vine toată lumea și face ITP. Ce să înțeleagă oamenii, mesaje care se bat cap în cap”.
Fostul ministru Costache: „Când fostul ministru al sănătății ia o acțiune pe cont propriu de testare a unui număr de bucureșteni. Cum să te apuci să testezi aleator, când pandemia e destul de avansată în România? Perspective clare să ne ducem spre 2000. Așa cum dacă se citesc textele documentelor internaționale, o astfel de testare eșantionată se aplică la primul semn de contagiune, nu la o lună când avem clar contagiune.
Trebuie testat pe grad de risc, nu aleator. De ce din București și nu din Suceava? Sau Arad? Suceava unde e Lombardia. De ce să fie luați cei care stau în casă, nu cei care se duc la serviciu? Suntem deja în situație pe categorii de risc, or aia era testare aleatoare. Nu are sens. Noi acum suntem în plină criză, și-a luat panta și la noi.
Testarea și carantinarea, izolarea, măsurile de acum. Vă spuneam, un al treilea exemplu de acțiune deconcertantă la nivelul populației. Însuși ministrul sănătății se apucă să facă această operațiune, cu primărița și cu un șef de spital.
Nu răspundea jurnaliștilor care umbla după el până în lift. Măsurile de carantinare, izolare, sunt corecte. Problema e cum le aplică niște oamenii, unii chiar din Guvern. Bucureștenii ce să înțeleagă, ne testează Firea sau nu?
Apoi, dacă și-a permis asta Costache, de ce să nu-și permită managerul de la Timișoara care a spus că nu mai primește alte persoane din alte județe. De-ai noștri, ce înseamnă toate astea?”.
Despre coronavirus în România: „Nu mai vorbesc de ăla de la Suceava, dar ce facem noi cetățenii? Așteptăm să vină numărul de infectări și să ajungem la 13.000 de infectări. Am auzit că la Nădlac vin români din străinătate care au luat-o pe jos. N-au mai trecut prin niciun filtru. Acești oameni, care sunt simpli cetățeni, sau bătrânii care 11-13? Vin oricând la orice oră, se înghesuie unii, nu se gândesc la ce?
Poate că spune că a trăit destul, dacă moare moare. Dar dacă mă îmbolnăvesc de COVID, statul mă va lua și mă va pune într-un pat și până mor eu ocup locul cuiva care e mai tânăr și vrea să trăiască”.
Despre ministrul muncii: „Și vine ministrul muncii, care un fel de Ioana D’Arc, sfânta Tereza, și nu-mi venea să cred, întrebată fiind dar toate firmele primesc acești bani de compensare 75%. Toate firmele?
Da, cele care depun. bine, dar pot să mintă, să firmă firme falimentare, nu de criză că erau dintotdeauna, că au avut management prost, șefii au toți mașini 4X4 dar vin acum și fac cerere la stat. Și ce răspunde doamna?
Ne bazăm pe încredere, noi n-avem motive să credem că românii ne vor înșela”.