Cristi Borcea şi Alina Vidican divorţează la tribunal, după ce nu s-au înţeles cu privire la o despărţire la notar, informează România TV.
Soţii Borcea au depus, joi, actele de divorţ la Judecătoria Buftea, ambii având calitate de petenţi în dosar.
Iniţial s-a vorbit despre un divorţ la notar între cei doi şi existau informaţii că deja s-au înţeles cu privire la partaj, însă lucrurile au luat o altă turnură.
Se pare că Alina Vidican nu a mai fost dispusă să se mulţumească cu casa de la Miami şi cu o sumă de bani pe care Borcea avea să i-o plătească lunar, astfel că divorţul lor şi felul în care vor fi împărţite bunurile între soţi va fi stabilit de instanţă.
Dosarul a fost înregistrat joi la Judecătoria Buftea, însă pentru moment nu a fost fixat un termen în proces.