Unul dintre cei mai sângeroşi criminali în serie din istorie a fost prins şi condamnat de judecători la doar 25 de ani de închisoare! VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Robert Pickton, un fermier de 68 de ani din Canada, a ajuns după gratii acuzat că a ucis 49 de femei, majoritatea prostituate. Bărbatul susţine că a tocat cadavrele victimelor sale.
Criminal în serie condamnat în canada! A ucis 49 de femei
Omul s-a destăinuit unui coleg de celulă, de fapt un poliţist sub acoperire, că regretă că nu a ajuns la 50! El a mai spus că le-a transformat pe femeile ucise în carne tocată, profitând de utilajele de la ferma sa de porci, scrie metro.co.uk.
Criminalul a fost prins după ce una dintre victimele sale a reuşit să scape. Femeia a relatat cum a fost răpită şi încătuşată de fermier, care a vrut să îi taie apoi gâtul. În ciuda acuzaţiilor, poliţia nu a reuşit să obţină destule dovezi, astfel că Robert Pickton a continuat să ucidă timp de 4 ani. În final, a fost prins pe baza probelor ADN, fiind condamnat la 25 de ani închisoare.