Crimă cu sânge rece în județul Bihor. O femeie a comandat moartea iubitului ei implicându-și familia. Trei persoane au fost arestate

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
14/01/2020, 14:34
Crimă cu sânge rece în județul Bihor. O femeie a comandat moartea iubitului ei implicându-și familia. Trei persoane au fost arestate
Crimă oribilă în județul Bihor. Sursa foto: ebihoreanul.ro

O crimă cu sânge rece s-a produs în județul Bihor. O femeie și-a instigat fiul și ginerele să îl ucidă pe partenerul ei de viață, iar trei persoane au fost arestate în urma acestui plan ca-n filme.

Crimă îngrozitoare într-un sat din Bihor

Trupul bărbatului de 46 de ani a fost găsit într-un canal colector din localitatea bihoreană Gepiu. Asasinii, chiar din familia femeii, au mutilat victima aruncând sodă caustică peste fața acesteia.

Rudele bărbatului îl dăduseră dispărut pe acesta, iar în urma căutărilor, oamenii legii au aflat tot ce s-a petrecut.

Cei trei inculpați în dosarul uciderii bărbatului de 46 de ani au fost arestați pentru 30 de zile

Persoanele implicate în această crimă terifiantă au fost arestate pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului a oferit informații despre acest caz terifiant.

„Avem trei inculpaţi: o persoană de sex feminin, cercetată pentru violenţă în familie cu referire la instigare la omor, o persoană de sex masculin pentru violenţă în familie cu referire la omor şi o altă persoană masculină pentru omor şi toate trei, la fel, au ca şi acuzare profanare de cadavre sau morminte. Cei trei sunt arestaţi”, a precizat Ciprian Şuta de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, conform agerpres.ro.

„Din verificările efectuate de către organele de poliţie au rezultat suspiciuni rezonabile referitoare la faptul că numitul Cordoş Nicolae Vasile a fost omorât în noaptea de 04/05 ianuarie 2020, de către membrii familiei sale, fiind transportat ulterior pe un teren agricol de pe raza localităţii Gepiu, judeţul Bihor”, se arată într-un comunicat emis de anchetatori.

Criminalii din satul Berechiu, comuna Gepiu, au achiziționat sodă caustică pe care au folosit-o pentru a distruge cadavrul bărbatului. Trupul neînsuflețit a fost aruncat la 100 de metri de calea ferată ce leagă orașele Oradea și Salonta.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×