Creștere „pe minus” prognozată de Metrorex pentru 2020. Chiar dacă veniturile totale cresc cu 250%, compania anunță pierderi de aproape 380 mii de lei

Narcis Rosioru   
în Stiri de ultima ora
17/02/2020, 18:15
Creștere „pe minus” prognozată de Metrorex pentru 2020. Chiar dacă veniturile totale cresc cu 250%, compania anunță pierderi de aproape 380 mii de lei
Creștere "pe minus" prognozată de Metrorex pentru 2020. Chiar dacă veniturile totale cresc cu 250%, compania anunță pierderi de aproape 380 mii de lei. Sursa foto: Hepta

Metrorex, compania care se ocupă de transportul subteran din București, anunță pentru 2020 venituri de 2,5 ori mai mari comparativ cu anul precedent, însă și pierderi pe măsură, potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului.

Metrorex anunță venituri mari, dar cheltuieli și mai mari

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a publicat pe site-ul instituției proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A.

În proiectul respectiv, compania anticipează pentru anul în curs venituri de aproape 2,5 ori mai mari față de 2018, însă cheltuielile prognozate de Metrorex sunt mai mari decât veniturile, astfel că la final sunt așteptate pierderi de aproape 380 mii de lei.

„În bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 sunt programate venituri totale cu o creștere, față de realizările anului precedent, cu 250,71%, a cheltuielilor totale cu o creștere cu 254,95%, compania programând o pierdere de 377.891,06 mii lei”, se arată în proiectul de buget publicat pe site-ul Ministerul Transporturilor.

Potrivit proiectului, pierderea anticipată de Metrorex ar veni din cauza punerii în funcțiune a Magistralei 5.

Magistrala 5, vinovată pentru pierderile anticipate în 2020

„Pierderea provine din cheltuielile conjuncturale (de exploatare și personal) necesare punerii în funcțiune a Magistralei 5, nivelul subvenției alocată în anul 2020 neacoperind această cheltuială”, precizează compania de transport subteran.

Metrorex anunță că odată pusă în funcțiune, Magistrala 5 va începe să producă bani pentru companie, astfel că Metrorex anticipează că veniturile din exploatare vor crește începând cu semestrul II din 2020.

Compania mai precizează că majorarea cheltuielilor a fost cauzată și de salariile celor 947 de oameni pe care Metrorex va trebui să-i angajeze odată cu punerea în funcțiune a Magistralei 5, ce ar urma să fie dată spre folosință în luna iunie.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti va rămâne în dezbatere publică și până la data de 25 februarie 2020 pot fi trimise propuneri legate de bugetul Metrorex pentru anul acesta.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×