Cornel Galeș trebuia să fie citat astăzi la Tribunalul București, în procesul cu băieții Ilenei Ciuculete. Fostul soț al regretatei cântărețe nu are liniște nici după ce a murit, iar judecătorii nu au putut face altceva decât să consemne absența bărbatului.
Fostul soț al Ilenei Ciuculete, care s-a judecat pe averea lăsată de interpreta de muzică populară cu Mugur și Cristian Sfetcu, băieții artistei, a cerut ajutor în mod public în apelul pe care îl avea în instanță.
Solicitarea lui Galeș a fost respinsă de judecătorii de la Tribunalul București în luna septembrie, dar Cornel nu s-a lăsat și a formulat, prin reprezentantul său legal, din Spania, o reexaminare a deciziei.
Judecătorii urmau să se pronunțe asupra apelului făcut astăzi, însă Galeș nu a avut cum să ajungă în fața magistraților, căci acum este pe cealaltă lume.
Dacă ieșea triumfător din procesul cu Mugurel și Cristi, Cornel Galeș putea să fie scutit de o parte din taxa de timbru, căci el a pierdut deja procesul pe fond. Galeș trebuia să le achite celor doi băieți în jur de 70.000 de euro, notează wowbiz.ro.
Unul dintre amicii lui Galeș a făcut noi declarații despre accidentul din Spania, de pe 30 noiembrie, în care impresarul a încetat din viață.
„A făcut un sens giratoriu şi acolo, la intrarea în autostradă, s-a speriat, sau cine ştie ce s-o fi întâmplat. S-a lovit de balustrada din stânga, apoi maşina a fost proiectată în dreapta. Impactul a fost devastator pentru el”, a spus un apropiat de-ai lui Galeș, notează sursa mai sus amintită.
„A ieşit prin trapă, nu purta centura de siguranţă, a murit pe loc. Piciorul era secţionat, avea capul zdrobit, nu îl mai recunoşteai”, a mai povestit sursa celor de la Wowbiz.