Categorie: Autor:

Cornel Galeș a fost condus pe ultimul drum cu scandal. Nașa impresarului o atacă pe Viviana: „Nu cred că mă avea la inimă”

Nu a lipsit scandalul nici de la înmormântarea lui Cornel Galeș. Dacă ieri știam că fostul soț al Ilenei Ciuculete a fost condus pe ultimul drum așa cum se cuvine, astăzi aflăm că între nașa de cununie a celor doi, Doina Belu, și Viviana, cea cu care bărbatul s-a dus în Spania nu era o relație tocmai bună.

Cornel Galeș, disputat chiar și pe drumul spre cele veșnice

Doina a explicat pentru wowbiz.ro de ce nu s-a dus la parastasul organizat de Viviana după înmormântare, motivul principal fiind chiar iubita lui Galeș.

„De ce să merg acolo? Adică, nici nu m-a salutat în Biserică, ea a vrut să se ocupe de toate, ce, trebuia să mă rog de ea să mă primească? Oricum nu cred că mă avea la inimă, ea l-a dus pe Cornel departe de noi…”, a declarat Doina Belu pentru wowbiz.ro.

Cum se apără Viviana

„Ea l-a și adus, e adevărat, nu bneg, dar ea s-a ocupat de toate și de tot, nu a avut nevoie de ajutorul nostru, al celor apropiați de Cornel, așa că eu ce să caut acolo? Să stea cu prietenii ei”, a mai spus nașa de cununie a soților Galeș-Ciuculete.

O replică la nemulțumirile Doinei a avut și Viviana, contactată de wowbiz.ro. Aceasta a explicat ce s-a întâmplat, ieri, de fapt, la înmormântarea și parastasul lui Cornel Galeș.

„Îmi pare rău că nu a venit, știa unde facem parastasul. Iar faptul că nu i-am sărit în brațe, că nu am plâns pe umărul ei, că nu i-am pupat mâinile, nu cred că poate fi un motiv…”, a declarat Viviana.

„Adică, să fim sinceri, ea nu e ruda mea, era nașa lui Cornel și a Ilenei Ciuculete, nu a mea. Și la parastas venea pentru el, nu pentru mine, așa cum a putut să vină și Mugurel, așa cum au venit și alții care, să fim sinceri, nu erau prietenii mei, ci ai lui Cornel”, a mai spus Viviana.

Cornel Galeș a fost înmormântat ieri, 12 decembrie, la cimitirul Străulești 2. A fost condus pe ultimul drum inclusiv de băieții Ilenei Ciuculete, Mugurel și Cristi Sfetcu.

Cornel a murit într-un accident rutier în Spania la data de 30 noiembrie 2019.