Cei 12 copii blocați în peștera din Thailanda, de două săptămâni, au scris mai multe scrisori în care le transmit rudelor să nu se îngrijoreze, căci sunt puternici și vor face față operațiunii de salvare. Într-un mesaj separat, antrenorul copiilor și-a cerut iertare de la părinți. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!
”Nu vă faceţi griji … suntem cu toţii puternici”, au scris copiii. Printre altele, adolescenții le-au cerut oamenilor apropiați diverse mâncăruri de care le este poftă, inclusiv pui prăjit, scrie BBC.
Citește și Zece copii bolnavi şi mamele lor, blocaţi în liftul Spitalului Câmpina!
În mesajul său, antrenorul în vârstă de 25 de ani, Ekkapol Chantawong, le-a dat asigurări părinților că cei mici sunt în stare bună. ”Dragi părinţi, toţi copiii sunt sănătoşi, echipa de salvare are grijă de noi. Vă promit că voi avea mare grijă de ei. Le mulţumesc tuturor salvatorilor care ne-au sărit în ajutor”, a scris antrenorul echipei de fotbal de juniori. ”De asemenea, îmi cer iertare din tot sufletul faţă de părinţii copiilor”, a adăugat el.