Cozi de peste zece kilometri s-au format luni, la frontiera dintre Bulgaria şi Turcia, după ce Guvernul bulgar a dispus intensificarea controalelor la graniţă în contextul atentatelor teroriste de vineri seară din Paris, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
Guvernul bulgar a decis sâmbătă să introducă măsuri speciale de securitate pe teritoriul ţării, prin instaurarea unui „control de 100% la frontierele Bulgariei, exterioare ale UE, după atentatele teroriste de la Paris”, potrivit unui comunicat al Ministerului bulgar de Interne.
Măsurile de securitate se aplică tuturor categoriilor de autovehicule. Camioanele şi autocarele, la care recurg traficanţii pentru a transporta imigranţi, sunt scanate, autoturismele sunt controlate de autorităţi, la fel şi documentele de identitate ale pasagerilor, inclusiv ale celor care provin din ţări membre UE, potrivit postului de radio public din Bulgaria (BNR).
Stat membru al UE, dar nu şi al spaţiului Schengen al liberei circulaţii, Bulgaria apare în mod regulat pe traseul parcurs de militanţii islamişti care se îndreaptă către Siria pentru a se alătura grupărilor teroriste din ţară, un itinerariu mai puţin reperabil decât unul pe cale aeriană.
La finalul lunii decembrie 2014, un apropiat al fraţilor Kouachi, care au comis atacul terorist împotriva revistei franţuzeşti de satiră Charlie Hebdo, în data de 7 ianuarie, în Paris, a fost arestat în comuna Kapitan-Andreevo, în Bulgaria, aflată chiar la graniţa cu Turcia.
Sursă: www.antena3.ro