Concediu Medical 2020. Schimbări importante pentru mai multe categorii de angajați

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
17/02/2020, 10:44
Concediu Medical 2020. Schimbări importante pentru mai multe categorii de angajați GALERIE FOTO
Se schimbă regulile pentru anumite categorii de angajați în privința concediului medical. Sursa foto - facebook

Se schimbă concediul medical 2020 pentru anumite categorii de angajați. Astfel, cei diagnosticați cu SIDA, cancer sau tuberculoză (TBC) beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în trecut.

Concediu Medical 2020

Mai mult de atât, militarii și polițiștii beneficiază din acest an, alături de alte categorii de salariați, de concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav. Aceste schimbări se găsesc într-o ordonanță de urgență oficializată recent.

Vorbim despre OUG a Guvernului nr. 25/2020, document publicat în Monitorul Oficial. Aici, este stipulat negru pe alb, faptul că cei care suferă de SIDA sau cancer nu mai sunt nevoiți să se prezinte lunar la medicul expert al asigurărilor sociale pentru a prelungi, până la un an și jumătate, certificatul de concediu medical.

Schimbări importante pentru mai multe categorii de angajați

Conform acestei OUG, de-acum încolo, bolnavii de SIDA și cancer trebuie să primească din prima un concediu medical de un an și jumătate.

Vă reamintim că, în trecut, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilea că bolnavii de SIDA sau cancer primeau, în primă fază, un concediu medical de un an.

După aceea, puteau să-l prelungească până la un an și jumătate, dar, pentru a face acest lucru, cei în cauză erau nevoiți să se prezinte lunar în fața medicului.

Pe de altă parte, în cazul celor bolnavi de TBC, concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se acordă acum pe toată perioada de tratament, până la vindecare, indiferent de durata acestuia.

Și în cazul lor, în trecut, legislația stipula că pot beneficia de un concediu medical de cel mult un an și jumătate, dar numai în cazul tuberculozei pulmonare operate. Pentru cea neoperată, concediul medical nu putea fi mai lung de un an.

O altă modificare adusă prin acest OUG vizează concediile medicale de care beneficiază personalul militar în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Astfel, de-acum, aceștia vor putea cere angajatorilor concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.

În acest moment, categoriile de mai sus primeau concediu pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta de șapte ani și în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile nelegate de dizabilitate, până la împlinirea vârstei de 18 ani

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×